Soţii George şi Amal Clooney au devenit de curând proprietarii unei reşedinţe de lux în comitatul Berkshire din Marea Britanie şi au început o serie de lucrări de renovare a proprietăţii respective, iar zgomotul produs îi deranjează foarte mult pe noii lor vecini.

Actorul american şi soţia lui ar trebui să se mute în acea reşedinţă la sfârşitul lunii iulie, însă au aflat că nu sunt bineveniţi în localitate, întrucât viitorii lor vecini îi detestă deja, din cauza zgomotului asurzitor generat de operaţiunile de renovare. Reşedinţa, evaluată la 10 milioane de lire sterline (14 milioane euro), este în prezent "invadată" de basculante, excavatoare, toalete portabile şi schele de mari dimensiuni. Printre modificările pe care soţii Clooney vor să le aducă acelei case somptuoase se află construirea unui hangar pentru bărci, conectat la un punct de acostare privat, a unei case pe malul lacului, dar şi a unui cinematograf privat cu 12 locuri. Unul dintre localnicii nemulţumiţi a declarat pentru The Sun: "Jumătate dintre localnici apreciază ideea că vor avea o vedetă în oraş, în timp ce cealaltă jumătate crede că George este cel mai rău vecin pe care îl poţi avea. Construcţiile durează deja de câteva luni şi vom avea noroc dacă ele vor fi finalizate înainte de sfârşitul anului". George Clooney şi Amal Alamuddin s-au căsătorit în septembrie 2014, într-o ceremonie fastuoasă, organizată la Veneţia, în Italia, la care au participat mai multe celebrităţi din industria de divertisment, precum actorul Matt Damon şi rockerul Bono. Unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani la nivel mondial, George Clooney a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din "Syriana", şi un altul pentru cel mai bun film, ca producător al peliculei "Argo". Pe lângă implicarea majoră în industria cinematografică, Clooney s-a dedicat şi unor cauze umanitare, cum este războiul civil din Darfur, Sudan.