Cascada Miresii, una dintre cele mai spectaculoase din România, este înghețată de două săptămâni, după ce frigul s-a menținut neîntrerupt timp de o lună, iar razele soarelui au ajuns rar în zona în care se află. Imaginea polară a devenit atracție pentru turiști și localnici.

 

Cascada Miresii s-a transformat, în urma temperaturilor foarte scăzute, într-o perdea de gheață de 18 metri înălțime, după ce temperaturile au coborât în mai multe zile sub 20 de grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX. Imaginea polară a devenit atracție pentru localnicii și turiștii care vin în Munții Apuseni, majoritatea pentru practicarea sporturilor de iarnă. Cei care vin să o vadă nu pleacă până nu își fac fotografii cu impresionanta creație a naturii, în zonă aflându-se mai multe unități de cazare. Cascada Miresii, denumită și cascada "Pișoaia", este declarată rezervaţie peisagistică şi se întinde pe o suprafaţă de 2,5 hectare, aflându-se pe un prag stâncos de calcare cristaline de vârstă paleozoică, într-o pădure de fag şi arbori izolaţi de răşinoase. Apa cade de la aproape 20 de metri înălțime și oferă, în zilele călduroase, un ”spectacol” răcoritor și priveliști liniștitoare. Cascada se află în comuna Vidra, sat Nemesi, pe Arieșul Mic, la confluență cu pârâul Slatina, în imediata apropiere a drumului județean Mihoiești-Avram Iancu.