O eclipsă de Luna prin penumbră va avea loc în această noapte și va fi vizibilă în totalitate din țara noastră, dacă cerul este senin, arată Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București.

Eclipsele de Lună se produc atunci când satelitul natural traversează conul de umbră și/sau penumbră al Pământului. După cum discul Lunii este cufundat total sau parțial în umbra sau penumbra Terrei, pot avea loc eclipse totale și parțiale.

În această noaptea va avea loc o eclipsă de Lună prin penumbră, fenomen care va debuta la ora 19.00 și va fi vizibil până la ora 23.12. Mai precis, numai o parte din Lună va trece prin conul de penumbră, iar discul acesteia va suferi o ușoară scădere în luminozitate, foarte greu sesizabilă.

Maxima eclipsei se va produce la ora 22.10, când aproape tot discul Lunii se va afla în penumbra Pământului. Fenomenul va putea fi observat pe tot parcursul desfășurării lui, dacă va fi senin.

Observatorul Astronomic din București va fi deschis, iar cei care doresc pot urmări eclipsa de pe terasa instituției. Eclipsa din 10 ianuarie va coincide cu o Lună Plină și este una dintre cele patru care vor avea loc anul acesta.

Din România, doar două vor fi însă vizibile, cea de vineri și cea care va avea loc pe 5 iunie. Eclipsele de Lună de pe 5 iulie și 30 noiembrie nu vor fi vizibile din România.