Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va reveni la călătoriile regulate în străinătate anul viitor, după pauza pe care a luat-o de la îndatoririle oficiale în urma diagnosticării sale cu cancer, a afirmat un oficial de la Palatul Buckingham, informează duminică TheGuardian.com.

 

Monarhul va călători în străinătate în timpul primăverii şi toamnei, perioadele tradiţionale pentru vizitele regale oficiale în străinătate, cu condiţia ca medicii să aprobe deplasările.

„Lucrăm în prezent la un program destul de normal de turnee în străinătate pentru anul viitor”, a indicat, la încheierea vizitei de nouă zile a regelui şi reginei în Australia şi Samoa sâmbătă, un înalt oficial de la palat.

Charles a primit tratament ca pacient extern pentru o formă nedeclarată de cancer de la începutul lunii februarie şi iniţial a amânat toate îndatoririle publice, continuând să lucreze în privat.

Călătoria în Australia şi Samoa, prima vizită pe distanţe lungi a regelui de la diagnosticarea sa cu cancer, a inclus iniţial Noua Zeelandă în itinerar, însă aceasta a fost scoasă din program la sfatul medicilor săi.

Regele şi regina Camilla au avut până la 10 angajamente pe zi, care au fost adaptate special pentru a permite perioade de odihnă şi au inclus doar un eveniment seara.

Regele „a apreciat cu adevărat” turneul şi „s-a bucurat cu adevărat” de programul din Australia şi Samoa, a adăugat oficialul, deoarece acesta i-a îmbunătăţit „moralul, dispoziţia şi recuperarea”.

„În acest sens, turneul, în pofida cerinţelor sale, a fost tonicul perfect”, a subliniat acesta.