Acuzaţiile împotriva actorului american Alec Baldwin, acuzat de omor prin imprudenţă după o împuşcare fatală pe platoul de filmare al lungmetrajului „Rust" în 2021, au fost abandonate oficial vineri de către acuzare, în lumina unor „fapte noi" care merită aprofundarea anchetei, notează AFP.

 

Aceste noi elemente „necesită o anchetă şi o analiză criminalistică mai aprofundate care nu vor putea fi încheiate înainte de audierea preliminară" programată pentru 3 mai în acest dosar, au constatat cei doi noi procurori care au preluat dosarul în martie.

Însă actorul nu a ieşit complet din vizorul justiţiei deocamdată. „Ancheta este activă şi în desfăşurare", au precizat ei, rezervându-şi dreptul de a demara noi urmăriri penale dacă este cazul.

Pe 21 octombrie 2021, filmările de la lungmetrajul „Rust", desfăşurate într-o fermă din statul american New Mexico, au devenit scena unei drame atunci când Alec Baldwin a manevrat o armă ce ar fi trebuit să conţină doar gloanţe oarbe, însă din care a fost tras un proiectil real ce a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, şi l-a rănit pe regizorul Joel Souza.

Potrivit Los Angeles Times, noile elemente aduse în faţa justiţiei se referă la arma tragediei. Pistolul ar fi fost modificat înainte de a fi livrat echipei de filmare, crescând şansele de unui tir neprevăzut, au explicat jurnalului trei surse apropiate dosarului.

Ceea ce acreditează versiunea lui Alec Baldwin, care îşi revendică nevinovăţia de la început. Actorul de 65 de ani a susţinut întotdeauna că a primit asigurări că arma lui este inofensivă şi, de asemenea, neagă că a apăsat pe trăgaci.

Suspectat de de omor prin imprudenţă, el a pledat nevinovat. În cazul în care era condamnat, Alec Baldwin riscă până la 18 luni de închisoare şi o amendă de 5.000 de dolari. Cercetările începute împotriva armurierului angajat pentru acel film, Hannah Guttierez-Reed, acuzată şi ea de omor prin imprudenţă, au fost, însă, menţinute.

În timpul anchetei iniţiale, poliţiştii americani au ajuns la concluzia că ea a fost persoana care a plasat muniţie reală în arma folosită de Alec Baldwin, în locul unor gloanţe oarbe. Acuzarea din acest proces a prezentat deja semne de fragilitate în ultimele săptămâni.

Cei doi procurori însărcinaţi iniţial cu dosarul s-au retras. O circumstanţă agravantă ce îl viza pe Alec Baldwin, care îl făcea pe acesta să rişte să petreacă cinci ani în închisoare, a fost, de asemenea, abandonată din cauza unui viciu de procedură.

Cazul este acum în mâinile a doi noi procurori, Kari Morrissey şi Jason Lewis.

Filmările de la lungmetrajul „Rust" au fost reluate săptămâna aceasta în Montana, în prezenţa soţului Halynei Hutchins, Matthew, în calitate de producător executiv. În octombrie 2022, el a renunţat la procesul pe care l-a deschis în civil împotriva lui Alec Baldwin în urma unui acord a cărui sumă nu a fost divulgată.