Jennifer Lawrence are probleme când poartă pantofi cu tocuri foarte înalte. Nu este însă singura: cocoțate pe tocuri de înălțimi amețitoare, actrițele sunt adesea ajutate să urce scările, fiind ținute de braț când nu sunt filmate sau fotografiate. Artista din seria "Hunger Games", care întreprinde un turneu european pentru prezentarea filmului "Mockingjay Part 2", ce va fi lansat în 18 noiembrie, a căzut marți, înaintea avanpremierei de la Madrid.

Foarte elegantă într-o rochie Ralph Lauren, actrița blondă a căzut pe covorul roșu. Parțial ascunsă de echipa care o însoțea, actriței i-a fost greu să se ridice, prinsă într-un val de dantele și tocuri. A căzut apoi a doua oară, sub ochii fotografilor. La ceremonia premiilor Oscar din 2013, Jennifer Lawrence, care avea atunci 22 de ani, a fost anunțată drept câștigătoare a premiului pentru Cea mai bună actriță. Auzindu-și numele, interpreta din comedia romantică "Silver Linings Playbook" s-a ridicat, și-a aranjat rochia și s-a îndreptat spre scenă. Însă nu a abordat bine o treaptă și a căzut. Jean Dujardin, care o aștepta cu statueta în mână, s-a grăbit să o ajute. "Mulțumesc...Vă imaginați cât de prost mă simt, este atât de stânjenitor!", a declarat tânăra laureată a Oscarului, în ovațiile publicului. Un an mai târziu, tot la gala Oscar, Lawrence a căzut din limuzina cu care a venit la Dolby Theater din Los Angeles, pe covorul roșu, amintește leparisien.fr.