Jurnalista Monica Ulmanu, absolventă a Universității București - A câştigat premiul Pulitzer
Jurnalista Monica Ulmanu, absolventă de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, s-a aflat, alături de colegii săi de la The Washington Post, printre câștigătorii categoriei jurnalism explicativ a premiilor Pulitzer pentru anul 2020.
„Cel mai prestigios premiu pentru jurnalism din lume, Premiul Pulitzer a fost acordat echipei The Washington Post, din care face parte și Monica Ulmanu, pentru o serie de articole despre încălzirea globală. Echipa din care face parte Monica Ulmanu a documentat numeroasele locuri în care temperatura a crescut deja cu 2 grade Celsius ca urmare a schimbărilor climatice, ajungând la un prag despre care specialiştii avertizează că ar putea fi catastrofal, dacă va fi atins la nivel global”, arată un comunicat al Universității București.
Motivația juriului pentru premiul acordat subliniază că articolele realizate de echipa The Washington Post, din care face parte și Monica Ulmanu, reprezintă „o serie extraordinară de materiale de presă care demonstrează, cu precizie științifică, efectele înfricoșătoare pe care le produc temperaturile extreme pe glob”.
Sursa citată arată că Monica Ulmanu a absolvit programul de Licență în Jurnalism și de Master în Producție Multimedia și Audio-Video. Imediat după, Monica a primit o bursă Fulbright în Statele Unite ale Americii, unde s-a specializat în jurnalismul vizual. A lucrat în SUA și în Marea Britanie în redacții de mare prestigiu, precum Thompson Reuters, The New York Times, The Boston Globe și The Guardian.
Pagina Monicăi Ulmanu de pe site-ul The Washington Post, cu link-uri către materialele semnate de ea (inclusiv materialele din seria despre încălzirea globală care au fost recompensate cu premiul Pulitzer) poate fi accesată aici: www.washingtonpost.com/people/monica-ulmanu.
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii pentru jurnalism din SUA, sunt decernate începând din 1917, când editorul Joseph Pulitzer le-a instituit prin testament. În mod normal, premiile sunt anunţate în faţa publicului în cadrul Universităţii Columbia din New York. Anul acesta însă, Dana Canedy, persoana care administrează evenimentul, a anunţat numele câştigătorilor din livingul personal, după ce deliberările celor 18 membri ai juriului au stabilit câştigătorii în cadrul unei „dezbateri virtuale şi digitale”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.