Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, și Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft, au declarat, sâmbătă, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite (ONU), că își vor uni eforturile pentru ca toți oamenii din lume să aibă acces la internet până în anul 2020.

Mark Zuckerberg, care este în prezent unul dintre cei mai tineri şi de succes oameni de afaceri din lume, având o avere estimată de Forbes la 40,7 miliarde de dolari, și Bill Gates, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 76 miliarde de dolari, își vor pune la bătaie puterea de care dispun și resurele pentru a se asigura că acest obiectiv comun, al asigurării unui acces universal la internet, va fi îndeplinit până în anul 2020.

Angajamentul acestora face parte din efortul depus de Națiunile Unite pentru eradicarea sărăciei extreme până în anul 2030, acest obiectiv fiind prezentat vineri, la Summitul ONU de la New York. Internetul a devenit un loc comun în țările dezvoltate începând din anii 1990. Însă oficialii ONU estimează că jumătate din populația lumii nu are un acces garantat la internet, în această categorie intrând în special femeile și tinerele, a căror educație este vitală pentru dezvoltarea societății. "Când oamenii au acces la instrumentele și la cunoștințele furnizate de internet, au acces la oportunitățile care ne fac viața mai bună", se spune într-o declarație comună semnată de Mark Zuckerberg și de Bill Gates și de soția acestuia, Melinda Gates, care sunt renumiți pentru donațiile consistente făcute în ultimii ani în scopuri filantropice. "Internetul aparține tuturor. Ar trebui să fie accesibil tuturor oamenilor", au mai spus aceștia în declarația care este semnată și de alte personalități, între care Jimmy Wales, confondatorul enciclopediei gratuite online Wikipedia, cântărețul Bono, solistul trupei U2, miliardarul britanic Richard Branson, Arianna Huffington, fondatoarea site-ului american The Huffington Post, cântăreața Shakira și actrița Charlize Theron. Totodată, Mark Zuckerberg a scris pe contul său de pe rețeaua de socializare Facebook că în prezent "mai mult de 4 miliarde de persoane nu au o voce online". Acesta a citat și o cercetare, potrivit căreia din fiecare zece persoane conectate la internet, una reușește să scape de sărăcie. "Conectarea oamenilor este una dintre provocările fundamentale ale generației nostre", a adăugat Zuckerberg.

Semnatarii declarației comune privind asigurarea unui acces universal la internet nu au precizat ce sume vor dona, însă reprezentanții ONU au spus că este necesară o sumă cuprinsă între 3.500 și 5.000 de miliarde de dolari, pe an, pentru a finanța cele 17 proiecte universale de dezvoltare durabilă pe care și le-au stabilit până în 2030.