Actrița Meghan Markle și Prințul Harry au petrecut alături de câțiva dintre cei mai apropiați prieteni ai prințului, la nunta lui Tom „Skippy” Inskip și a agentului literar, Lara Hughes-Young, care a avut loc sătămâna aceasta, în Montego Bay, Jamaica.

 

Inskip și Harry sunt prieteni din copilărie, ambii urmând cursurile prestigioasei școli particulare Eton. La nunta luxoasă din Caraibe, Meghan a purtat o rochie lungă cu imprimeu floral, creație a designerului Erdem, iar Harry, care a fost unul dintre cei 14 însoțitori ai mirelui, a purtat un costum bleumaren cu o cămașă albă. Într-o fotografie realizată de People.com la ceremonie, Meghan Markle și Prințul Harry au putut fi văzuți discutând cu un prieten la o masă plasată la malul mării, Meghan ținându-și mâna pe umărul lui Harry. Se crede că ceremonia de nuntă din Jamaica este prima de acest gen la care actrița din Suits l-a însoțit pe Harry, după ce Meghan a făcut cunoștință în ultimele luni cu cei mai apropiați prieteni din Londra ai prințului. Cuplul a sosit în Montego Bay miercuri, 1 martie, Meghan venind cu un zbor separat, tocmai de acasă, din Toronto, Canada. Harry plănuiește să stea în Caraibe pentru cel puțin o săptămână, la Round Hill Hotel and Resort din Montego Bay, un hotel privat cu camere de lux și camere cu vedere la ocean, unde stau și majoritatea invitaților de la nuntă.

Prinţul Harry a fost fotografiat pentru prima dată alături de prietena sa, actriţa Meghan Markle, în luna decembrie a anului trecut, în timp ce mergeau pe o stradă aglomerată din Londra, ţinându-se de mână.

Zvonul despre relaţia prinţului Harry cu actriţa Meghan Markle a fost răspândit în presă la finele lunii octombrie a anului trecut. Presa scria că Prințul Harry ar avea o relație secretă cu actrița americană din serialul „Suits”, Meghan Markle, interpreta lui Rachel, şi că actriţa a făcut deja cunoștință cu ducele și ducesa de Cambridge, potrivit unor apropiați ai cuplului. Prințul Harry a confirmat faptul că în acest moment prietena sa este actrița americană Meghan Markle. Se pare că prinţul Harry şi Meghan au făcut cunoștință în Toronto, Canada, locul în care se filmează serialul „Suits”, când Harry se afla în vizită, în luna mai, pentru a promova jocurile pentru anul 2017 ale Fundației Invictus.

Meghan Markle este cunoscută prin rolul Rachel Zane din Suits și apariția sa în „Șefi de coșmar”. De asemenea, este activă în zona civică prin ample campanii umanitare.