Miss Vietnam 2002 a fost răpită
Miss Vietnam 2002, Pham Thi Mai Phuong, în vârstă de 18 ani, a fost răpită, iar presa îl consideră responsabil pe fiul unui ofiţer superior din poliţie, el însuşi poliţist, transmite AFP.
Pham Thi Mai Phuong, încoronată Miss Vietnam în septembrie anul trecut, a dispărut la 5 august în oraşul port Haiphong, când se întorcea de la un curs de engleză.
Mama fetei susţine că a primit ameninţări potrivit cărora Phuong ar putea fi ucisă, dar nu i s-a cerut nici o răscumpărare.
"Cred că fiica mea a fost răpită, dar vreau să las poliţia să-şi facă treaba. Am primit ameninţări cu moartea şi suntem terorizaţi de gândul că i s-ar putea întâmpla ceva", a spus ea.
Radio Free Asia (RFA), finanţat de guvernul american, citează o sursă apropiată familiei care declară că Miss Vietnam a fost răpită de un prieten, ofiţerul de poliţie Nguyen Binh Khanh. Acesta nu suportă ideea ca ea să plece în Marea Britanie, unde intenţionează să îşi continue studiile.
Fiu al şefului poliţiei din Haiphong, Nguyen Binh Khanh ar fi ameninţat că o omoară pe fată şi se sinucide dacă ea inisistă să primească bursa de 56.000 de dolari acordată de Universitatea Luton din Londra.
O sursă din cadrul poliţiei locale a negat orice implicare a tânărului în răpirea fetei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.