Descoperirea celei mai vechi dovezi a unei înmormântări umane în Africa, mormântul unui copil dintr-o peşteră din Kenya, oferă o nouă perspectivă asupra vieţii emoţionale a reprezentanţilor timpurii ai speciei Homo sapiens, a declarat miercuri un specialist în arheologie din ţara situată în partea de est a Africii.

Oamenii de ştiinţă au anunţat săptămâna trecută descoperirea sitului cu o vechime de aproximativ 78.000 de ani, unde un copil, căruia cercetătorii i-au pus numele ''Mtoto'' (''copil'', în swahili), a fost îngropat într-o peşteră carstică numită Panga ya Saidi, din apropiere de coasta kenyană. ''Este un lucru semnificativ... pentru că este pentru prima dată când începem să ne facem o idee, la acest moment din timp, despre capacităţile cognitive şi emoţionale'' ale Homo sapiens, a declarat Emmanuel Ndiema într-un interviu acordat Reuters. Descoperiri arheologice anterioare i-au ajutat pe cercetători să înţeleagă alte aspecte cu privire la modul în care au trăiau primii oameni, cum ar fi progresele lor tehnologice, modul în care trăiau şi atitudinea lor faţă de mediul înconjurător, a spus el.
''Începem să înţelegem faptul că aceşti oameni au un ataşament emoţional faţă de morţi, pe care sunt capabili să îi îngroape în mod intenţionat. De asemenea, observăm abilităţi cognitive, gândire abstractă'', a precizat Ndiema. Mtoto a fost plasat într-un mormânt la mică adâncime, sub adăpostul oferit de tavanul peşterii, cu capul sprijinit pe o pernă şi partea superioară a corpului învelită cu grijă într-un giulgiu.
Copilul, al cărui sex rămâne incert, se crede că ar fi murit la vârsta de aproximativ 2 ani şi jumătate - 3 ani. Corpul a fost plasat în mormânt într-o poziţie flexată, cu corpul aşezat pe partea dreaptă şi genunchii aduşi spre piept, după cum au constatat cercetătorii în concluziile publicate săptămâna trecută.
Mtoto a făcut parte dintr-o cultură de vânători-culegători, mai multe rămăşiţe de diferite specii de antilope şi alte tipuri de pradă fiind găsite la faţa locului, un ţinut înalt dintr-o pădure tropicală. De asemenea, în sit au fost găsite unelte de piatră pentru răzuire şi producerea găurilor, dar şi vârfuri din piatră, care ar fi putut fi folosite la suliţe.
''Copilul a fost îngropat într-un loc rezidenţial, aproape de zona în care a trăit această comunitate, ceea ce demonstrează cât de intim sunt legate viaţa şi moartea. Doar oamenii tratează morţii cu acelaşi respect, consideraţie şi chiar sensibilitate cu care îi tratează pe cei vii. Chiar şi când murim, continuăm să fim cineva pentru grupul nostru'', a declarat antropologul María Martinón-Torres, directoarea Centrului Naţional de Cercetare asupra Evoluţiei Umane (CENIEH) din Spania, care se numără printre autorii principali ai studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature.
''Este, cu siguranţă, foarte interesant şi poate fi o dovadă a suferinţei sau tristeţii deosebite faţă de o pierdere atât de timpurie a unei persoane iubite'', a spus Martinón-Torres. Arheologul Nicole Boivin, directoarea Institutului Max Planck pentru Ştiinţa Istoriei Umane din Germania, care se numără de asemenea printre autorii studiului, a declarat că ''a fost, probabil, o acţiune de grup, poate a membrilor familiei copilului''. Aceste comportamente sunt ''foarte asemănătoare cu cele observate în prezent la propria noastră specie, aşa că putem rezona cu acest act, chiar dacă înmormântarea a avut loc în urmă cu 78.000 de ani'', a adăugat ea.
Cel mai vechi mormânt asociat omului de Neanderthal, situat în Israel, datează din urmă cu aproximativ 120.000 de ani, având o vechime similară cu cea a celui mai vechi mormânt asociat Homo sapiens, care se află de asemenea în Israel, a spus Boivin.
Potrivit lui Ndiema, această descoperire demonstrează de asemenea că reprezentanţi timpurii ai speciei Homo sapiens au trăit în diferite zone din ceea ce este în prezent Kenya, ceea ce contrazice o teorie bine înrădăcinată, conform căreia primii oameni s-ar fi stabilit doar în Valea Marelui Rift, situată la vest de zona de coastă.
Homo sapiens a apărut pentru prima dată în Africa în urmă cu peste 300.000 de ani, răspândindu-se ulterior în toată lumea.
Oasele, găsite într-o groapă circulară, au fost încastrate în ghips şi transportate la CENIEH spre a fi studiate.