Mr. Bean a împlinit 25 de ani. La mulţi ani! - O aniversare inedită
Mr. Bean s-a instalat comod într-un fotoliu situat pe capota autoturismului său galben care se deplasa pe lângă palatul Buckingham. Potrivit ew.com, s-au împlinit 25 de ani de când Rowan Atkinson l-a prezentat întregii lumi pe Mr. Bean, fapt pentru care actorul britanic a marcat această aniversare vineri, printr-un eveniment organizat lângă palatul Buckingham.
"Deghizat" în Mr. Bean, Rowan Atkinson a apărut instalat într-un fotoliu situat deasupra celebrei sale mașini galbene 1976 British Leyland Mini 1000, care se deplasa pe lângă palatul Buckingham. Atkinson a recreat astfel o scenă memorabilă din show-ul său, în care Mr. Bean și-a umplut până la refuz mașina, fapt pentru care a fost nevoit să găsească o alternativă pentru a se putea apoi deplasa cu respectivul autoturism. În timp ce stătea în fotoliul de deasupra mașinii sale, Mr. Bean a ținut într-o mână un mop și l-a avut alături pe ursulețul său Teddy.
Rowan Atkinson, născut pe 6 ianuarie 1955, este un renumit actor de comedie britanic, devenit celebru datorită personajului Mr. Bean, pe care l-a interpretat într-un serial TV omonim. Serialul a cuprins 14 episoade, difuzate în Marea Britanie între anii 1990 şi 1995, şi a fost preluat de televiziunile din peste 200 de ţări. Serialul a fost urmat de o serie de pelicule pentru marele ecran. Mr. Bean, personajul creat de el, "un copil mare într-un corp de adult", este celebru pentru gafele sale şi se exprimă cel mai adesea prin onomatopee, poartă acelaşi sacou din stofă uzată, pantaloni prea scurţi şi nu se poate despărţi de Teddy, ursul său din pluş, care îi este şi confident.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.