Cântăreaţa R&B Natalie Cole a înregistrat un întreg album în limba spaniolă pe care i l-a dedicat femeii hispanice care i-a donat, în 2009, un rinichi, salvându-i astfel viaţa.

Fiica lui Nat King Cole, care suferă de hepatită C, a fost supusă unui transplant renal care i-a salvat viaţa în 2009, primind un rinichi de la o tânără femeie din El Salvador, care a murit în timpul naşterii. Cântăreaţa, în vârstă de 63 de ani, care şi-a revenit după operaţia suferită, a decis să-i dedice donatoarei un album lansat doar în limba spaniolă, acesta fiind primul proiect al vedetei după transplant. "Nu cred în coincidenţe. Cred că totul se întâmplă pentru un motiv anume. Acest donator fiind latino, acum simt că o părticică din mine este latino. Dorinţa de a lansa acest album a devenit şi mai mare...", a declarat aceasta celor de la Billboard.com. Natalie Cole, care nu vorbeşte spaniola, a învăţat fonetica limbii de la artişti precum Agustin Lara şi Juan Luis Guerra. Albumul în limba spaniolă este primul proiect după cel lansat în 2008 "Still Unforgettable", dar şi după albumul ei de colinde "Caroling: Christmas with Natalie Cole".