Peste 210.000 de fani au fost prezenți la ediția din acest an a Neversea, pe scenele festivalului urcând, în cele patru zile, aproape 200 dintre cei mai cunoscuți artiști ai momentului, între care Armin van Buuren, The Script, Scooter sau Streve Aoki.

 

Peste 53.000 de fani au participat la ultima zi a festivalului Neversea care a adus pe scena principală una dintre cele mai bune trupe pop rock ale momentului, The Script. Membrii trupei și-au cerut scuze fanilor că nu au ajuns în România până acum și au oferit unul dintre cele mai impresionante concerte ale ediției din acest an a festivalului Neversea, fiind aplaudați minute în șir. Show-ul a fost condimentat cu multe momente care i-au bucurat pe fani, iar totul a culminat cu momentul în care solistul trupei, Danny O’Donoghue, a coborât de pe scenă în public.

„Este pentru prima dată când venim în România și ne pare extrem de rău că nu am făcut-o până acum. Înainte să ajungem aici, am urmărit pe social media postările altor artiști din festival și nu ne venea să credem câtă lume ne așteaptă. Am găsit un public incredibil și ne-am simțit minunat pe scenă dar și alături de fani. Promitem că vom reveni cât de curând”, a declarat solistul trupei The Script, Danny O’Donoghue.

Axwell&Ingrosso, doi dintre fondatorii trupei Swedish House Mafia au fost printre artiștii preferați și așteptați de fanii festivalului Neversea. Au făcut un show impresionant, iar în momentul în care s-a auzit melodia „More than you know”, fanii au cântat fiecare vers alături de cei doi DJ.

Un show plin de energie și culoare a oferit și DJ-ul american Steve Aoki care și-a răsplătit fanii la final cu 12 torturi delicioase. Artistul a rămas impresionat de răsăritul de la malul Mării Negre și de căldura cu care a fost primit la festivalul Neveresea.

Nostalgicii au retrăit în ultima zi a festivalului Neversea atmosfera muzicii anilor ’90 alături de trupa Scooter, care a oferit un concert de neuitat fanilor săi.

Organizatorii au spus că în cele patru zile de festival au fost peste 210.000 de persoane, atât din țară, cât și din străinătate.

„În festival au putut fi văzute steagurile Marii Britanii, ale Belgiei, Olandei, ale Israelului, dar și steaguri de peste ocean, din Canada”, au spus, luni, într-un comunicat de presă, organizatorii. Pe scenele festivalului au urcat, în cele patru zile, aproape 200 de artiști printre care Alan Walker, Hardwell, Jonas Blue, Red Foo, Aloe Blacc, Steve Angello, Galantis, John Newman, Armin van Buuren, Tujamo, The Script, Scooter și Axwell&Ingrosso.