Nivelul de activitate fizică la nivel global trebuie îmbunătăţit - Oamenii devin tot mai leneşi
Progresele înregistrate la nivel mondial în ceea ce priveşte îmbunătăţirea activităţii fizice au stagnat, iar decesele asociate sedentarismului se menţin la peste cinci milioane pe an, conform unui nou studiu, informează DPA / PA Media.
Niciun progres pentru îmbunătăţirea activităţii fizice a adolescenţilor nu a fost înregistrat din 2012, iar 80 de procente dintre persoanele din această categorie nu îndeplinesc încă recomandările privind activitatea fizică emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform studiului.
Persoanele care trăiesc cu dizabilităţi au cu 16-62 de procente mai puţine şanse de a respecta recomandările privind activitatea fizică, iar factorii de decizie politică ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a le promova drepturile de a participa la activitate fizică, potrivit cercetătorilor.
În timpul restricţiilor şi a perioadelor de carantină impuse în contextul pandemiei de coronavirus, activităţile sportive au fost considerate de multe guverne esenţiale. Cu toate acestea, activitatea fizică zilnică trebuie promovată drept o nevoie umană esenţială dincolo şi independent de pandemia de Covid-19, susţin specialiştii.
Sedentarismul este asociat unui risc crescut de afecţiuni netransmisibile, precum bolile de inimă, diabet şi unele tipuri de cancer. Potrivit specialiştilor, acestea vor costa cel puţin 54 de miliarde de dolari pe an pentru cheltuieli directe asociate îngrijirii medicale, dintre care 31 de miliarde de dolari vor fi achitate de sectorul public.
Constatările sugerează că încetinirea progresului în ceea ce priveşte îmbunătăţirea activităţii fizice la nivel mondial a fost agravată de pandemia de Covid-19.
Cercetătorii au notat, de asemenea, că Jocurile Olimpice rămân o oportunitate ratată de îmbunătăţire a activităţii fizice în ţările gazdă. Aceştia susţin că iniţiativele de sănătatea publică privind activitatea fizică ar trebui încorporate în planificarea evenimentelor sportive olimpice şi de masă.
Concluziile studiului, publicate în jurnalul ştiinţific The Lancet, vin în contextul în care Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate cu un an din cauza pandemiei, urmează să fie deschise oficial vineri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.