Numerologul şi astrologul Dumitru Paraschiv: Anul 2023, în interpretare numerologică
Numerologul și astrologul Dumitru Paraschiv a prezis luna februarie a anului 2022 ca fiind luna în care va avea loc cel mai important eveniment al anului. De asemenea, a subliniat că următoarea lună, ca importanţă la nivel mare, global sau internațional va fi luna noiembrie, iar altele, ca importanţă, vor fi: august, aprilie și iunie.
Într-adevăr, fără ca numerologul să spună că va fi un război sau altceva, în luna februarie a avut loc cel mai important eveniment al anului, unul negativ: a început războiul din Ucraina, când Rusia a atacat Ucraina. Acest eveniment avea să marcheze societatea umană în toată perioada următoare a anului. Este interesant că acel război a început în realitate în data de 22.02.2022, când a început invazia Ucrainei. Pe 24 februarie se pare că au început bombardamentele. Am constatat că este o formulă foarte simetrică: 22022022. Este, probabil, cea mai simetrică astfel de formulă numerologică (bazată pe toate elementele unei date calendaristice) a mileniului III. Rezultanta numerologică este 444, respectiv 12, respectiv 3, ca număr numerologic al datei calendaristice. Luna noiembrie a adus pe plan internaţional diverse aspecte importante cu referire la piaţa de combustibil, la situaţia războiului din Ucraina şi un aspect foarte important pe plan militar internaţional, deoarece, la finalul acestei luni, a avut loc summitul NATO de la Bucureşti. Summitul a început chiar pe 29, o zi numerologică 11/2 din luna 11/2. S-a încheiat pe 30.11.2022, o zi cu număr al destinului, respectiv al datei calendaristice, 11/2, într-o lună 11/2.
Pentru anul 2023 numerologul Dumitru Paraschiv prevede că lunile cele mai importante, ca evenimente de mare influenţă la scară globală, vor fi lunile martie şi mai. De asemenea, se vor remarca şi lunile decembrie şi octombrie. Martie şi mai vor fi foarte importante, cu referire la războiul ruso-ucrainean, dar şi cu referire la diplomaţie şi chestiuni diplomatice foarte importante. De asemenea, mai ales în martie, va avea loc cel puţin un succes pe planul dezvoltării economice internaţionale şi se va remarca şi o situaţie de succes la cel puţin o valută forte. Un anumit tip de export la scară mare va cunoaşte etape de rezolvări în martie, probabil şi în mai şi în decembrie, 2023. E posibil să fie evenimente cu referire la petrol, gaz şi convenţii între state. Proiectele pentru exploatări petrolifere şi dezvoltări de platforme de extracţie vor avea momente importante pentru coordonare şi realizare în lunile martie, iulie şi decembrie, probabil şi în luna mai, o lună în care nu sunt excluse evenimente neaşteptate sau cu desfăşurare pe termen scurt, evenimente negative, dar şi pozitive. Schimbări politice la nivel de state, care pot afecta politici regionale din lume sau politica globală, e posibil să se întâmple în lunile februarie, martie, mai, august şi octombrie.
Anul 2023 va fi un an foarte important pe plan social, la nivel global, mai important în planul mişcărilor sociale şi al revoltelor, decât anul 2022. Revoltele e posibil să fie mai multe şi mai spontane, dar nu doar cele referitoare la salarii şi la situaţia economică, ci mai ales cele care vor aclama schimbări politice, schimbări sociale sau care vor milita pentru adevărata libertate spirituală, probabil cu referire şi la diferenţa în sens evolutiv de a avea acces la spiritualitate în mod liber, comparativ cu limitarea impusă de unele instituţii religioase. Un an al aclamării drepturilor omului şi libertăţii oamenilor, al manifestaţiilor pentru respectarea drepturilor omului. Pe aceste planuri se vor remarca, probabil, lunile februarie, mai, iulie, august şi octombrie.
2023 va fi şi un an al descoperirilor uimitoare de secrete şi mistere, unele probabil de sute şi mii de ani, dar va fi şi anul unor uimitoare descoperiri ştiinţifice şi de producţii şi punere în vânzare a unor descoperiri ştiinţifice următoare, anul revelării altor minciuni şi manipulări ale unor instituţii politice şi religioase, dar şi un an spiritual, mai ales pentru exprimarea libertăţii spirituale şi al cercetării şi gândirii spirituale libere, un an favorabil evoluţiei spirituale şi dezvoltării filosofiei şi dezvoltării unor curente de gândire spirituale esoterice. Lumea va avea un acces tot mai mare la cunoaştere. Anul 2023 va favoriza ieşirea din ignoranţă şi exprimarea liberă, pe plan spiritual, social şi politic.
Acest articol include constatări numerologice, analize de simetrie numerologică şi interpretări originale realizate de numerologul Dumitru Paraschiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.