O alpinistă din Hong Kong a urcat în mai puţin de 26 de ore pe cel mai înalt munte - Record mondial pe Everest
Alpinista Tsang Yin-hung, originară din Hong Kong, a doborât recordul mondial pentru cea mai rapidă escaladare a vârfului Everest de către o femeie, după ce a realizat această performanţă în mai puţin de 26 de ore, au anunţat joi autorităţile nepaleze.
În vârstă de 44 de ani, alpinista asiatică a escaladat cel mai înalt pisc montan din lume (8.848 de metri) în 25 de ore şi 50 de minute, duminică, a declarat Gyanendra Shrestha, ofiţer de legătură al guvernului nepalez cu tabăra de la baza muntelui Everest.
„Ea a părăsit tabăra de bază sâmbătă la ora locală 13.20 şi a ajuns în vârf a doua zi, la ora 15.10", a precizat Gyanandra Shrestha.
Tsang Yin-hung va trebui să îi contacteze pe reprezentanţii Guinness World Records pentru ca recordul ei să fie oficializat, potrivit aceleiaşi surse.
Guvernul nepalez eliberează certificate cu numele alpiniştilor care au ajuns în vârful Everestului, însă aceste documente nu certifică recorduri.
Până la ora transmiterii acestor informaţii, alpinista asiatică şi echipa ei, care se află în prezent în drum spre Kathmandu, nu au putut fi contactaţi de jurnaliştii de la AFP pentru a face declaraţii pe această temă.
Cea mai rapidă femeie care a cucerit cel mai înalt pisc montan din lume era până acum nepaleza Phunjo Jhangmu Lama, care a realizat această performanţă în 39 de ore şi şase minute.
În 2017, Tsang Yin-hung a devenit prima femeie din Hong King care a ajuns în vârful Everestului. Reuşita ei era pe atunci cea de-a treia tentativă a sa de a escalada acest vârf din Munţii Himalaya.
Pentru sezonul actual de alpinism, Nepalul a emis un număr record de 408 de permise de escaladă montană, după anularea sezonului 2020 din cauza pandemiei de Covid-19.
Aproape 350 de persoane au atins deja vârful Everest în această primăvară, potrivit Ministerului Turismului, într-o perioadă în care Nepalul se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor de Covid-19.
Cel puţin două echipe de alpinişti au anunţat că şi-au anulat expediţiile pentru că unii dintre membrii lor au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus în taberele de bază.
Biroul naţional de meteorologie prognozează o deteriorare a condiţiilor atmosferice în această regiune pentru perioada următoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.