Antilopa albastră, o specie care avea o blană albastră-argintie și coarne impresionante, a trăit pe pășunile din regiunea Cape Town din sud-vestul Africii de Sud până când coloniștii europeni au vânat-o până la dispariție în jurul anului 1800. O companie americană intenționează să readucă la viață antilopa albastră ca parte a eforturilor sale de „de-extincție”, informează Reuters.

Colossal Biosciences, cu sediul în Dallas, a anunțat joi că antilopa albastră va deveni cea de-a șasea specie din portofoliul său de „de-extincție” bazat pe ingineria genetică, alături de alte trei mamifere - lupul străvechi, mamutul lânos și lupul marsupial, cunoscut și sub numele de tigru tasmanian - și de două păsări - dodo și moa.

„Suntem implicați de doi ani în proiectul antilopei albastre și am finalizat deja mai multe etape fundamentale”, a declarat Ben Lamm, CEO și cofondator al companiei Colossal Biosciences. „Suntem la fel de entuziasmați de modul în care tehnologia noastră poarte ajuta antilopele vii de astăzi. Aproximativ o treime dintre cele aproximativ 90 de specii de antilope din lume sunt amenințate sau aproape amenințate”, a adăugat el.

Apreciate pentru culoarea unică a blănii lor, antilopele albastre au fost vânate până la dispariție la doar 34 de ani după ce specia fusese documentată pentru prima dată din punct de vedere științific. Acest animal avea o înălțime de aproximativ 1,2 metri, coarne negre, curbate spre spate și inelate, care ajungeau la o lungime de aproximativ 56 de centimetri. Antilopa albastră era puțin mai mică decât antilopele roan și sable, cu care era strâns înrudită.

„Oamenii au făcut asta. Coloniștii europeni au exterminat antilopa albastră din zona Capului Bunei Speranțe în mai puțin de 34 de ani. Nu există nicio ambiguitate cu privire la cauză și nu există nicio ambiguitate cu privire la cine este vinovat. Dacă avem capacitatea de a îndrepta această nedreptate, cred că avem obligația de a o face”, a adăugat Ben Lamm.

Compania sa a anunțat, în aprilie 2025, venirea pe lume a trei pui de lup modificați genetic, creați cu ajutorul ADN-ului preistoric obținut din rămășițele fosilizate ale unor lupi străvechi, un prădător din Epoca de Gheață care a dispărut în urmă cu aproximativ 13.000 de ani. Procesul utilizat pentru crearea lor a implicat modificarea genelor lupului cenușiu, cea mai apropiată rudă încă în viață a speciei dispărute, pentru a adăuga trăsături ale lupului străvechi și pentru obținerea unui embrion.

În cazul antilopei albastre, Colossal Biosciences modifică genele unei antilope africane denumite roan, cea mai apropiată rudă în viață a acesteia. Planul cercetătorilor americani este ca embrionul astfel obținut să fie implantat într-o mamă-surogat din specia antilopelor roan. În cazul proiectului dedicat lupului străvechi, prin clonare, au fost creați embrioni din celule de lup cenușiu modificate, iar acei embrioni au fost implantați în mame-surogat de câini domestici. ADN-ul de antilopă a fost recoltat din pielea unui exemplear împăiat, un mascul tânăr  expus în Muzeul Suedez de Istorie Naturală din Stockholm.