O înregistrare a primilor pași făcuți pe lună de Neil Armstrong - Licitaţie... selenară fără precedent
O înregistrare a primilor pași făcuți pe lună de Neil Armstrong va fi scoasă la licitație de casa Sotheby´s, pe 20 iulie, anunță Reuters.
Un fost intern la NASA a cumpărat mai multe înregistrări video pentru a le vinde la licitație și se așteaptă să ajungă milionar după vânzarea programată în luna iulie. Între acestea s-ar găsi singura înregistrare originală a primilor pași făcuți de om pe lună, cu o jumătate de secol în urmă.
După aselenizarea de pe 20 iulie, 1969, NASA a șters multe înregistrări originale pentru a refolosi banda cu scopul de a scădea cheltuielile agenției, spune Gary George, care era student atunci când a cumpărat peste 1.100 de înregistrări de la NASA la prețul de 218 dolari în timpul unei licitații a materialelor oferite de oficialități în 1976.
„Nu m-am gândit că e ceva de valoare pe acele benzi” a afirmat George, acum în vârstă de 65 de ani, citat de Reuters. “Le vindeam posturilor de televiziune pentru a fi refolosite”.
Dar trei dintre înregistrări s-au dovedit a fi inestimabile. Una dintre acestea surprinde primii pași făcuți pe lună de Neil Armstrong ca și momentul în care rostește celebrele cuvinte „Un pas mic pentru om, dar un salt uriaș pentru umanitate”.
În imagini apare și astronautul Buzz Aldrin plutind în condițiile de gravitație scăzută de pe lună ca și momentul în care membrii misiunii lunare vorbesc la telefon cu președintele american din acel moment, Richard Nixon, și momentul în care este plasat steagul Statelor Unite pe suprafața Lunii, spun cei de la Sotheby’s.
Potrivit specialiștilor, prețul înregistrărilor ar trebui să urce până la 2 milioane de dolari în momentul în care vor fi puse în vânzare de casa de licitații din New York.
Sotheby’s a mai pus în vânzare în 2017 un sac închis cu fermoar pe care scria „Mostră de sol lunar”, folosită de Armstrong în expediția din 1969. Prețul la care a fost adjudecat a fost de 1,8 milioane de dolari.
După ce a cumpărat lotul de înregistrări, George a vândut opt dintre acestea unui post de televiziune pentru 50 de dolari de exemplar. Abia atunci când încărca înregistrările în mașină ca să le doneze unei biserici încercând să obțină o scutire de taxe, tatăl său a remarcat trei înregistrări cu eticheta „Apollo 11 EVA”, o prescurtare pentru „activități în afara vehicolului” (extra vehicular activity), termenii folosiți de NASA pentru aselenizare.
NASA a recunoscut în 2006 că nu mai poate găsi înregistrările originale ale aselenizării istorice.
Abia în 2008, George a aflat în timpul unei vacanțe împreună cu un prieten de la NASA că agenția a pierdut înregistrările originale și încearcă să le localizeze. „Drept să vă spun, stăteam la masă și beam o bere când i-am zis «Păi, le am eu»“.
În acel moment, George nu avea aparatura necesară ca să vadă ce se află pe înregistrări, și nu știa exact ce o să găsească. Dar după ce i-au cerut cei de la NASA să le înapoieze înregistrările George a văzut pentru prima dată imaginile la un studio din California.
Potrivit Reuters, sunetul și imaginea din înregistrări au fost captate cu o cameră pe care o purta Armstrong, o cameră care a rămas pe lună până astăzi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.