O locuință romană cu o vechime de peste 2.000 de ani s-a deschis pentru public, însă mozaicurile și frescele sale spectaculoase, precum și decorațiunile din stuc vor fi accesibile doar prin tururi la distanță, transmise prin web-streaming, informează marți Reuters.

„House of Griffins'' (Casa Grifonilor), denumită după decorațiunile cu animale din una dintre încăperile sale, a fost o reședință aristocratică situată pe Colina Palatină, între Colosseum și arena Circus Maximus.

Datând din secolele II-I î.Hr., este una dintre cele mai vechi locuințe din perioada Republicii Romane. A fost parțial distrusă atunci când s-au construit fundațiile unui palat înălțat deasupra, însă două dintre etajele sale au supraviețuit.

La parter s-au păstrat doar niște urme din atrium, care avea o piscină și mozaicuri. La subsol însă, se găsesc nenumărate comori, la care se poate însă ajunge doar pe o scară îngustă și periculoasă.

Accesul dificil nu permite vizite în masă, așa că Parcul Arheologic Colosseum a venit cu ideea „unui sistem de tururi ghidate și transmise prin live streaming'', a spus managerul de proiect și arheologul Federica Rinaldi.

Vizitatorii stau într-o încăpere în timp ce un ghid se aventurează la subsol cu o cameră de luat vederi atașată de frunte, care transmite la etaj imagini proiectat pe un zid și însoțite de explicațiile unui expert.

Până acum, construcția era accesibilă doar cadrelor universitare și cercetătorilor, la cerere. Noile tururi ghidate au fost introduse după finalizarea lucrărilor de restaurare finanțate din fondurile de recuperare post-pandemie Covid-19 și oferite de Uniunea Europeană.