Oamenii consumă măsline murate din vremuri străvechi - O reţetă de 7000 de ani
Consumul măslinelor murate este o practică mult mai veche decât s-a crezut până acum, potrivit unor descoperiri date marţi publicităţii de Universitatea Haifa din nordul Israelului, informează DPA.
În timpul unor cercetări subacvatice, cercetătorii au descoperit două structuri ovale din piatră care conţineau mii de sâmburi de măsline saturaţi, mulţi dintre aceştia integrali şi bine conservaţi. Descoperirea devansează cu circa 4.000 de ani cea mai veche dovadă cunoscută până în prezent a producţiei de măsline murate, potrivit unui comunicat de presă.
Cercetarea a fost realizată la situl subacvatic Hishulei Carmel, din apropiere de regiunea de coastă a oraşului Haifa, care datează din Calcoliticul mijlociu, cu circa 6.600 de ani în urmă.
„Cea mai recentă descoperire completează lanţul utilizării măslinilor, începând cu utilizarea lemnului pentru ardere, apoi producţia de ulei, o practică veche de 7.000 de ani, şi până la descoperirea noastră, când fructul era utilizat pentru consum'', a spus cercetătorul principal al studiului, Ehud Galili.
Studiul a fost realizat de o echipă multidisciplinară de arheologi şi botanişti de la 11 institute de cercetare din Israel şi din alte ţări.
„De îndată ce am descoperit sâmburii de măsline, am constatat că erau diferiţi de cei utilizaţi pentru producerea uleiului de măsline. În resturile în urma producţiei de ulei, sâmburii sunt zdrobiţi în cea mai mare parte, în timp ce aceştia erau majoritate întregi'', a spus Dafna Langgut din cadrul Universităţii Tel Aviv.
Potrivit cercetătorilor, amplasarea în regiunea de coastă ar fi putut asigura acces la ingredientele vitale folosite la muratul măslinelor, cum ar fi apa de mare şi sarea de mare.
Nu a fost descoperit nimic referitor la decojirea măslinelor sau vreo altă dovadă care să sugereze folosirea acestora la producţia de ulei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.