Oana Berce lansează o nouă provocare originală - Ţinută sport accesorizată cu broderie de mână
Designerul orădean Oana Berce ne surprinde, din nou, în această primăvară, cu un alt concept inedit, adaptat sezonului calendaristic, dar şi vremurilor relaxate, îndelung aşteptate de noi toţi. Conceptul are la bază un stil unic, care îmbină ţinuta sport cu broderia de mână cu motive tradiţionale.
Mai precis, ne referim la un trening revoluţionar, din catifea, care se pliază atât stilului sport, dar şi casual, în acelaşi timp, accesorizat cu o serie de modele de broderie lucrate manual. Un stil fashion futurist, cu priză mare la genul feminin, fie că vorbim de doamne, domnişoare şi chiar copii. Treningurile marca Oana Berce Fashion Couture sunt ideale pentru drumeţii în natură, plimbări cu bicicleta sau o ieşire cu prietenii. „Confecţionate din catifea de foarte bună calitate, aceste articole vestimentare sunt comode, cu o textură pufoasă şi moale, foarte plăcute la atingere. Dincolo de partea de confecţionare a treningului ies în evidenţă în mod pregnant elementele de broderie inserate în ţinută. În funcţie de preferinţele clientelor, modelele de broderie se realizează pe diverse categorii, iar cei mai privilegiaţi sunt, evident, copiii, care, după cum bine ştim, au o imaginaţie foarte bogată în alegerea broderiei, de la unicorni şi animale de companie până la personaje Disney”, a afirmat Oana Berce, un designer vizionar şi spectaculos, cu tendinţe revoluţionare în modă, care ne-a dezvăluit şi o frântură din ceea ce urmează. „Pe lângă cele două variante de treninguri de catifea, simple şi cu broderie tradiţională, îmi propun şi a treia variantă de trening cu adevărat avangardist. De ce? Pentru că sunt convinsă că o piesă vestimantară considerată o ţinută sport poate deveni glamour sub marca Oana Berce Fashion Couture”, a adăugat designerul Oana Berce, ale cărei provocări lansate în domeniul modei sunt reflectate şi pe pagina oficială de facebook Oana Berce Fashion Couture.
Foarte frumose și de calitate în același timp le ador ❤❤❤