Omulețul portocaliu în Munții Rodnei - Ghid pentru Poiana cu narcise
Omulețul portocaliu îi duce pe turiști în Poiana cu narcise din Masivul Saca. Este un traseu turistic, aflat în Parcul Național Munții Rodnei care a fost marcat într-un mod inedit de angajații rezervației.
Traseul spre Poiana cu narcise este marcat cu ajutorul unor desene făcute pe copaci și pietre. În desene apare omulețul portocaliu care contrastează cu verdele pădurii. Peste câteva zile, narcisele vor înflori și traseul va fi folosit de mulți turiști.
„Vă anunțăm că narcisele nu sunt înflorite, iar colegii noștri de la Romsilva - Parcul Național Munții Rodnei apreciază că vor înflori după data de 27 mai 2021. În sprijinul turiștilor, colegii noștri au marcat în teren traseul tematic către Poiana cu narcise din Masivul Saca cu simbolul ”omuleț portocaliu”. Cu această ocazie s-au amplasat și alte săgeți indicatoare în teren, s-a ecologizat traseul, fapt pentru care rugăm turiștii să păstreze, la rândul lor, curățenia în aria protejata”, au anunțat reprezentanții Romsilva, pe Facebook.
Parcul Național Munții Rodnei, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, este al doilea parc național din țară ca suprafață, cu peste 47.000 de hectare. Acesta este situat în partea de nord a țării, în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.