Atunci când sunetul tangoului începe să răsune în sală, Lidia Beltran exorcizează boala Parkinson care o amorțește, îl îmbrățișează pe terapeutul ei și dansează cu fluiditate și grație alături de alți pacienți, în cadrul unui tratament inovator lansat de un spital public din Buenos Aires.

 

De 15 ani, aproximativ 200 de pacienți au participat la atelierele de tango organizate de spitalul Ramos Mejia cu scopul de a studia impactul acestora asupra evoluției simptomelor acestei boli neurodegenerative incurabile și de a oferi instrumente pentru a trăi mai bine în viața de zi cu zi, a explicat echipa de neurologi responsabilă de această 'terapie prin tango'.

„Una dintre principalele probleme ale bolii este tulburarea mersului, iar tangoul, ca dans bazat pe mers, lucrează asupra opririi și pornirii pașilor, precum și asupra strategiilor de deplasare pe ringul de dans”, explică neurologul Nelida Garretto, unul dintre promotorii proiectului.

Rezultatele sunt încurajatoare. Mulți pacienți găsesc modalități de a atenua simptomele, cum ar fi blocarea motorie a picioarelor, care le 'îngheață' mersul, subliniază specialista în neurologie Tomoko Arakaki. 'O pacientă ne-a spus că, atunci când 'îngheață' pe loc, încearcă să facă 'optul' - una dintre figurile clasice ale tangoului - cu picioarele, iar acest lucru îi permite să iasă din acel impas', a adăugat ea.

Tangoul favorizează construirea unei „piste senzoriale” care ajută pacienții să meargă. „Știm că Parkinson necesită tratamente farmacologice. Tangoul este utilizat pentru reabilitarea părții motorii. Cu ajutorul muzicii, putem ieși din situații complexe”, a mai spus Tomoko Arakaki.

Până la vârsta de 66 de ani, Lidia Beltran, diagnosticată în urmă cu doi ani, nu dansase tango niciodată. A început să facă acest lucru în cadrul atelierelor mai sus menționate și la recomandarea medicilor. „Dacă este vorba despre a frâna progresia bolii, atunci trebuie să fac asta, trebuie să dansez cu viața”, a adăugat ea.

Pe lângă tremurături, lipsa de echilibru, rigiditate și bâlbâieli în vorbire, boala Parkinson duce adeseori la izolare socială și depresie. Atelierul acționează astfel ca un stimulent pentru a evita aceste situații.

Doamna Beltran povestește că acest lucru a ajutat-o să-și îmbunătățească stabilitatea, precum și starea de spirit. „Mâine sunt sigură că mă voi simți mai bine pentru că astăzi am dansat tango”, a adăugat ea.

Fiecare pacient dansează cu o persoană sănătoasă, ghidat de „terapeuți de dans”, precum Manuco Firmani, un renumit dansator de tango, a cărui activitate alternează, începând din 2011, între spectacole pe scenă și acest proiect.

Emilia, în vârstă de 86 de ani, preferă să nu-și dezvăluie numele de familie, deoarece participă la aceste sesiuni împotriva voinței fiului său, care nu este de acord cu cele două ore parcurse cu autobuzul pentru a ajunge la sala de dans, situată în centrul orașului Buenos Aires.

„Pentru mine, este o bucurie în fiecare zi de marți”, a declarat cu o voce foarte joasă această profesoară pensionară, cu trupul fragil și aplecat de vârstă, căreia tangoul îi trezește amintiri din tinerețe.