Pe urmele teroriştilor al-Qaeda
Forţele armate pakistaneze au declanşat, marţi, o operaţiune împotriva presupuşilor membri ai reţelei teroriste al-Qaeda şi a talibanilor din zonele tribale aflate de-a lungul frontierei afgane, au declarat responsabili pakistanezi, transmite AFP.
"Forţele noastre tocmai au lansat operaţiunea", a menţionat ministrul Informaţiilor, Sheikh Rashid.
Misiunea întreprinsă de trupele pakistaneze are loc în regiunea Zarkai din provincia Waziristanul de Sud şi vizează presupuşi terorişti străini, a precizat un important responsabil al securităţii.
Mai mult de zece elicoptere de luptă au fost desfăşurate în regiune, a adăugat sursa citată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.