Pescarii sportivi nu "muşcă" momeala taxelor ilegale
Pescuitul este, pentru multă lume, un bun mod de relaxare după o săptămână agitată de muncă. Departe, în mijlocul naturii, pe malul unui lac, în tăcerea adâncă a pădurii, netulburată de poluare, pasionaţii acestui sport, care devine, cu timpul, un mod de viaţă, aşteaptă nemişcaţi, ore-n şir, o simplă mişcare de undiţă, care le poate aduce şi relaxare dar şi o masă copioasă, seara, în mijlocul familiei. Pentru pescarii bihoreni, membri ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din judeţ, exercitarea acestei pasiuni presupune, pe lângă doza de răbdare necesară în ?branşă?, şi achitarea unei cotizaţii anuale către asociaţie, care le conferă dreptul de a arunca undiţa în luciurile de apă de pe raza judeţului. Mai nou, însă, spre surprinderea lor, pe lângă cotizaţie, pescarii sunt nevoiţi să achite o taxă suplimentară în funcţie de luciul de apă pe malul căruia hotărăsc să îşi desfăşoare "arsenalul"...
Ape tulburi pe lacurile Bihorului
?De ce trebuie să plătim, pe lângă cei 800.000 de lei, şi o altă sumă?? Este o întrebare ridicată de mai mulţi pescari bihoreni, nemulţumiţi de faptul că, fără plata acestui bir, nu au fost lăsaţi să-şi arunce undiţa în mai multe lacuri de agrement din Bihor. Preşedintele AJVPS Bihor, Ioan Silaghi, explică: ?Noi nu am dat nici un lac în chiria cuiva şi, în consecinţă, pescarii noştri ar trebui să poată pescui oriunde în lacurile din judeţ. Asociaţia a încheiat, încă de dinainte de 1990, un contract cu Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, prin care ni s-a acordat dreptul de pescuit recreativ/sportiv şi plătim, pentru exercitarea acestui drept, o sumă considerabilă, tradusă în cotizaţia de 800.000 de lei pe an pentru fiecare membru?. Problema apare în momentul în care, pe lângă contractele de atribuire a dreptului de pescuit, a fost încheiat şi un protocol de asigurare a volumului de apă, semnat cu SNIF, sucursala Bihor. Recent, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi a transmis Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului o adresă prin care prezintă Inspecţiei Piscicole situaţia controversată cu care se confruntă pescarii bihoreni?
Apă să fie, că peşti se mai găsesc
Ca urmare a solicitării membrilor, reprezentanţi ai AJVPS au efectuat mai multe deplasări la lacurile pe care, conform contractului încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, pescarii bihoreni au dreptul de pescuit recreativ/sportiv. Cu această ocazie, s-a constatat că pe şapte lacuri - Sălacea, Şimian, Diosig, Viţeilor, Cilogoş, Cristur şi Valea Plopilor - pescarilor nu li se permite exercitarea dreptului lor legal, în virtutea unor contracte de asigurare a volumului de apă încheiate cu Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Ioan Silaghi susţine, însă, că aceste contracte nu sunt pentru pescuit, iar beneficiarii lor, respectiv administratorii societăţilor comerciale, parte în contract, nu pot îngrădi dreptul membrilor AJVPS Bihor de a pescui în aceste acumulări, în condiţiile în care nu au fost încheiate contracte cu CNAFP. Mai ales că AJVPS Bihor are aceste contracte, iar lacurile "controversate" sunt incluse în anexa la acestea. "În aceste condiţii, nu este normal ca membrilor noştri să li se ceară să plătească de două ori: o dată la noi şi o dată la respectivele asociaţii care nu au, de fapt, vreun drept de administrare asupra lacurilor în cauză?, preciza preşedintele AJVPS Bihor.
Până una alta, problema a rămas în? coadă de peşte, urmând ca ministerul de resort, prin Inspecţia Piscicolă, să decidă cine are dreptul de a pescui în lacurile Bihorului?



Comentarii
Nu există nici un comentariu.