Planeta MARTE ne vizitează
EVENIMENT ASTRONOMIC UNIC
Un eveniment foarte rar se întâmplă, în aceste zile, în imensitatea universului. Marte se apropie la cea mai mică distanţă de Terra, din ultimii 73.000 de ani. Punctul culminant va fi pe data de 27 august anul acesta.
Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, vom face o mică incursiune în fizica sistemului nostru solar, şi, în special, în relaţia dintre Marte şi Pământ. Fiecare planetă din sistemul nostru solar se roteşte în jurul Soarelui pe propria orbită eliptică, iar aceste ?căi ?călătoresc la rândul lor prin infinitatea spaţiului. La fel se întâmplă şi cu Terra şi Marte - următoarea planetă după Pământ -pornind de la Soare spre marginea sistemului solar. La data de 27 august, va avea loc o apropiere a celor două corpuri cereşti (o proximitate), eveniment care nu s-a mai întâmplat cu atâta dramatism de 73.000 de ani - după cele mai precise calcule. Lucrul cel mai important care alterează distanţa dintre planetele surori este faptul că Terra gravitează mai aproape de Soare decât Marte. Prin urmare, conform legilor fizicii, planetele mai apropiate de astrul central trebuie să se rotească cu o viteză mai mare în jurul acestuia decât planetele mai îndepărtate.Datorită acestui detaliu de mecanică celestă, Terra are nevoie de 365 de zile pentru a face o rotaţie completă în jurul Soarelui, iar Marte de 687 zile pământeşti pentru a realiza acest lucru. Din cauză că se roteşte mai rapid în jurul Soarelui, Pământul se află în aceste zile într-o cursă de a prinde planeta roşie din urmă, pe turnantă. În momentul în care vor fi apropiate, Terra şi Marte vor fi de aceeaşi parte a Soarelui şi cele trei obiecte cereşti vor fi aliniate în linie dreaptă. Acest eveniment se întâmplă la fiecare 26 de luni. Când această configuraţie are loc, se spune că Marte se află în opoziţie. Dar distanţele între cele două planete surori variază foarte mult. Anul acesta, pe 27 august, Marte va fi la 55.76 milioane km de Terra. Ultima opoziţie din 2001 a presupus o separaţie a celor două planete de mai mult de 67 milioane km, iar în 1995 distanţa a fost aproape dublă faţă de cea care va fi înregistrată pe 27 august. Acesta este motivul pentru care apropierea din acest an este, într-un fel, unică. Datorită proximităţii, Marte va apărea pe cer cu mult mai mult strălucitoare decât de obicei, însă specialiştii ne îndeamnă să nu ne aşteptăm la o apariţie uriaşă a planetei roşii pe cerul nopţii. Ea va apărea la fel de strălucitoare ca şi cea mai bună fază de strălucire în care Jupiter se poate afla. Culorile vor fi în nuanţele caracteristice lui Marte- roşu şi portocaliu, dar cu o intensitate mai mare decât de obicei şi în puternic contrast cu lumina obişnuită a altor planete şi stele. Marte va atinge magnitudinea de -2,9 pe o scară folosită de astronomi pentru a clasifica luminozitatea corpurilor cereşti-cu cât numărul negativ este mai mare cu atât strălucirea este de o intensitate mai mare. De exemplu soarele are o magnitudine de -27, iar cea mai strălucitoare stea după Soare, Sirius, are o magnitudine de -1,46. Deci Marte va fi, în aceste zile, unul din cele mai luminoase corpuri de pe cer. Pentru astronomii amatori, acest eveniment este unul foarte aşteptat - prin intermediul telescoapelor lor - Marte se va prezenta ca un disc roşiatic, destul de mare pentru a distinge caracteristicile planetei-calota polară, furtunile de nori etc. Pentru astronomii profesionişti, acest eveniment nu este prea deosebit din punct de vedere al cercetării. Cauza o constituie faptul că planeta Marte este atât de studiată de sondele care o orbitează, încât această apropiere nu pare să aducă ceva nou din punct de vedere stiinţific.Totuşi, în acest fel, planeta roşie poate fi studiată de pe Pământ mai bine ca niciodată. Viitorul va mai oferi astfel de spectacole. Mai exact, între anul 2003 şi 3000 vor mai exista şapte astfel de apropieri, însă cea care va fi mai importantă va fi cea din 2729, când Marte va fi la 55.65 milioane distanţă de Terra - cu 100.000 de km mai aproape decât anul acesta.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.