Premiera mondială a filmului la Los Angeles - Star Wars se întoarce
Star Wars se întoarce cu cel de-al optulea episod al francizei, „Star Wars: The Last Jedi”, a cărui premieră mondială a avut loc sâmbătă la Los Angeles.
Cu o capacitate de 6.300 de locuri, Shrine Auditorium din Los Angeles i-a întâmpinat sâmbătă pe fanii care au reușit să obțină un bilet și să devină astfel primii spectatori ai celui mai lung film al sagăi, cu o durată de 2 ore și 33 de minute, care îi aduce față în față pe enigmatica eroină Rey (Daisy Ridley) și pe maleficul Kylo Ren (Adam Driver). Pe covorul roșu, cei prezenți au putut admira toată distribuția peliculei, inclusiv pe John Boyega, care a reușit să ajungă la timp cu avionul, în pofida unei furtuni de zăpadă în Atlanta, grație „celui mai bun pilot din galaxie”, după cum a glumit actorul.
La patruzeci de ani de la lansarea primului film, franciza „Star Wars” nu a fost niciodată mai în formă, iar experții prevăd încasări de 220 milioane dolari în primul weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite, peste șase zile. În pofida unei pauze de 10 ani ani între lansarea „Episode III: Revenge of the Sith” (2005) și „The Force Awakens” (2015), prima parte a unei a treia trilogii, apetitul publicului pentru aventurile eroilor din „Star Wars” pare să rămână intact. Regizorul și scenaristul peliculei „The Last Jedi”, Rian Johnson, a prezentat filmul în prezența întregii distribuții și a adus un omagiu emoționant regretatei actrițe Carrie Fisher, interpreta rolului Prințesei Leia - decedată subit la vârsta de 60 de ani, în decembrie 2016 - pe care o putem vedea în ultima sa apariție într-un film. Lucasfilm a impus un embargo asupra cronicilor detaliate despre peliculă până marți la ora locală 9:00 (17:00 GMT), însă fanii au inundat rapid rețelele de socializare cu postări în care își manifestă entuziasmul față de film.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.