Presa britanică anunţă cine va fi noul James Bond - O alegere surprinzătoare
De ani de zile se speculează cine va fi următorul James Bond, pe lista favoriților aflându-se nume mari precum Idris Elba, Henri Cavill, Rege Jean Page, Tom Hardy sau Richard Madden. Însă presa britanică a anunțat că noul James Bond ar putea fi Aaron Taylor-Johnson.
Taboildele britanice scriu că lui Taylor-Johnson i s-a oferit „oficial” rolul agentului 007, interpretat până acum de actorul Daniel Craig. În vârstă de 33 de ani, Aaron Taylor-Johnson ar fi al șaptelea actor britanic care ar juca rolul lui James Bond, de la lansarea francizei, în 1962.
„Rolul James Bond e al lui dacă vrea să îl accepte. Oferta i-a fost pusă pe masă și producătorii așteaptă un răspuns”, a spus o sursă apropiată acestuia.
Totuși, preferatului publicului pentru acest rol rămâne Idris Elba, care a ieșit pe locul 1 în diverse sondaje pe această temă. Dacă va accepta oferta, Taylor-Johnson i-ar urma pe Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și Daniel Craig în rolul celebrului agent secret.
Taylor-Johnson este un actor englez, cunoscut pentru rolurile sale din Nocturnal Animals, Kick-Ass, Nowhere Boy și Avengers: Age of Ultron. În curând va putea fi văzut în cinematografe alături de Ryan Gosling și Emily Blunt în The Fall Guy. De asemenea, va juca și în mult așteptatul remake al filmului horror Nosferatu.
De-a lungul carierei, Aaron Taylor-Johnson a fost nominalizat de două ori la Premiile Bafta și a câștigat un Glob de Aur pentru rolul secundar pentru Nocurnal Animals.
Aaron Taylor-Johnson este căsătorit cu o femeie cu 24 de ani mai în vârstă
Taylor-Johnson a cunoscut-o pe actuala sa soție, producătoarea Sam Taylor-Wood, în 2009, pe platourile filmului Nowhere Boy. Atunci el avea doar 18 ani, iar ea 42. S-au căsătorit trei ani mai târziu și și-a schimbat numele în Taylor-Jonhson. Împreună au două fete, însă actorul este și tată-vitreg pentru fiicele soției sale din fosta relație.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.