Prinţesa inimilor, un adevărat filon de aur - „Diana-mania” revine
Suplimente și numere speciale ale publicațiilor vândute la standurile de presă, documentare TV inedite și emisiuni la radio: la 20 de ani după moartea ei tragică pe 31 august 1997, Lady Diana rămâne un veritabil filon de aur pentru numeroase companii media europene, care mizează pe devotamentul publicului, rămas intact, față de „Prințesa inimilor”.
În Marea Britanie, prințesa Diana continuă să ofere tiraje uriașe ziarelor și revistelor, care publică numeroase ediții speciale odată cu apropierea celei de-a 20-a comemorări a decesului ei. „Fermecătoarea Diana: suprema femeie cu perle. Un supliment magnific în interior!”, anunța recent cotidianul Daily Mail pe prima pagină. Deși Italia pare să aibă un interes redus față de comemorarea decesului prințesei Diana, companiile mass-media din alte țări europene intenționează să aloce spații ample acestui subiect. „Luăm foarte în serios această comemorare”, spune Ewa Wieczorek, editorul-șef al revistei poloneze pentru femei Wysokie Obcasy. „Diana apare pe coperta ediției noastre din luna august. Polonezii sunt în continuare fascinați de ea, aproape 1 milion de polonezi locuiesc în prezent în Marea Britanie”, a adăugat Ewa Wieczorek. În Bulgaria, popularul săptămânal 24 Tchassa nu a așteptat data comemorării. În ediția sa de săptămâna trecută, cinci pagini i-au fost consacrate prințesei Diana. „Viața ei și circumstanțele morții sale continuă să intereseze publicul. De aceea am dorit să fim primii care să ofere o acoperire mediatică de amploare pentru acest subiect”, a explicat redactorul-șef al publicației, Borislav Zumbulev. În Franța, postul public de televiziune a decis să mizeze la rândul său pe această comemorare tragică. France 2 se va mobiliza și va consacra o zi specială, pe 27 august, în care va difuza emisiuni dedicate prințesei Diana. În programul zilei se vor afla mai multe documentare și o anchetă, ce vor fi transmise în cursul după-amiezii și al serii. „Moartea lui Lady Di a declanșat o stupoare totală. După 20 de ani, este timpul să facem o examinare a ceea ce ea a adus monarhiei, a chestiunilor de suflet și a ceea ce era ea cu adevărat”, a declarat unul dintre prezentatorii postului francez, Stephane Bern, care a contribuit și la realizarea a două editoriale „Special Diana” publicate în revistele Jours de France și Tele-Loisirs. Lisbeth Bischoff, expertă în familia regală și angajată la postul public de televiziune din Austria, ORF, care va difuza un documentar produs de ea, intitulat „Diana — Forever and ever”, consideră că „fascinația persistentă generată de Lady Di rezultă din destinul ei tragic, cel al unei femei sfâșiate între monarhie, altruismul ei și presiunea companiilor mass-media”. Această opinie este împărtășită și de psihanalistul și regizorul francez Gerard Miller, care propune o lectură clinică asupra destinului lui Lady Di, prezentat „nu ca o poveste cu zâne cu sfârșit trist, ci ca o tragedie care nu putea decât să se sfârșească rău”, într-un documentar realizat pentru televiziunea franceză. „Ultimul an din viața Dianei a fost sinucigaș. Fiecare decizie a condus-o spre un rezultat fatal”, a explicat el. „A 20-a comemorare a morții ei provoacă o nouă „Diana-mania”. Ceea ce place publicului este faptul că se termină rău. Ne plac mai mult prințesele atunci când ele mor, din cauza unui interes morbid: oamenilor nu le plac prințesele fericite”, a adăugat Gerard Miller.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.