România în 2020 - printre destinațiile turistice alternative - Natura, punctul forte
România este enumerată între destinațiile alternative ale anului 2020, pentru The Guardian: „Nu e nevoie să zburați până în Sudul Africii ca să participați la un safari, România este unul dintre cele mai bune locuri din Europa pentru a vedea mamifere mari în sălbăticie”.
Cele 20 de recomandări alternative ale anului 2020 pentru The Guardian adună destinații care sunt prezentate ca exemple de protecție a naturii și proiecte care „schimbă viața comunității și a planetei”. Urșii, zimbrii și biodiversitatea sunt elementele care recomandă România în lista The Guardian. „Țara are șapte milioane de hectare de pădure, o parte importantă dintre acestea fiind pădure virgină străveche, adăpostind cea mai mare populație de urși bruni, lupi și lyncși de pe continent”.
Fundația Conservation Carpathia (FCC) este prezentată pentru „planurile ambițioase de a crea cel mai mare parc național din Europa. Concentrată asupra refacerii pădurilor degradate și a unui ecosistem mai amplu, FCC a lansat de curând un program de turism eco care include urmărirea urșilor”. Britanicii remarcă și programul fundației privind zimbrii, un proiect pe patru ani care prevede eliberarea primelor exemplare în sălbăticie în această primăvară. Reintroducerea bizonului, despre care se spune că a dispărut de două secole din România, este considerată un element care va încuraja biodiversitatea.
Un proiect separat derulat de Rewilding Europe și WWF Romania, Life Bison, finanțat de Comisia europeană a pus deja în libertate 60 de exemplare în Munții Țarcu și Poiana Ruscă. Deja, animalele pot fi urmărite printr-un proiect al European Safari Company. Două zile în acest proiect are prețuri ce încep de la 299 de euro, incluzând ghidaj și mese. Asociația Măgura Zimbrilor este implicată în proiect oferind opțiuni de traseu cu diferite oportunități pentru drumeții, ciclism și cazare.
În timp ce în țară sunt probleme cu tăierile ilegale de lemn (doi pădurari au fost uciși în toamnă încercând să protejeze pădurile și protestatarii au ieșit în stradă în noiembrie solicitând implicarea mai hotărâtă a guvernului), ecoturismul ia amploare în mod susținut. „Există provocări, dar turismul eco evoluează de la sine și multe mici afaceri implicate din punct de vedere etic își fac apariția”, a declarat Andrei Blumer, președintele Asociației de Ecoturism din România, pentru The Guardian.
În Delta Dunării se vorbește despre reintroducerea bivolilor de apă. „Avem o natură și o viață sălbatică uluitoare și oferim ceva unic în Europa”, a spus Blumer.
Alte destinații alternative promovate de The Guardian sunt Slovenia, pentru peisaj montan și lacuri, Göteborg, orașul suedez care conduce în fruntea destinațiilor orientate spre dezvoltare durabilă, Val di Vara, zona din nord-vestul Italiei în care mai bine de jumătate din terenuri sunt dedicate agriculturii organice. Pe listă se mai găsesc regiunea elvețiană Films Laax Felera, Rotterdam, Menorca, pe coasta mediteraneană a Spaniei, Copenhaga, Vienna, Finlanda, Portugalia, destinațiile britanice Salford, Cairngorms, Insula Wight și Munții Sperrin. Alte destinații recomandate sunt Fukushima, în Japonia, Montana, în Statele Unite, Vancouver, în Canada, Sri Lanka și Patagonia chiliană.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.