Guvernatorul Californiei, actorul Arnold Schwarzenegger, mare amator de ţigări de foi, a decis să amenajeze un loc special pentru fumători în clădirea unde lucrează, îndepărtând o parte din acoperiş, transmite The Telegraph. Actorul austriac, ales guvernator în luna noiembrie a anului trecut, se confruntă cu proteste faţă de planul său de a crea un loc pentru fumători. Proiectul lui Arnold presupune îndepărtarea parţială a acoperişului, pentru a se evita încălcarea legii care interzice fumatul în birouri, baruri şi restaurante. Schwarzenegger este rar văzut în public fără trabucul său, iar de două ori a apărut chiar pe coperta revistei Cigar Aficionado. El este de părere că trabucul îl ajută în relaţiile cu colegii săi politicieni. Fumatul a fost interzis în toate restaurantele californiene încă din 1995, iar interdicţia a fost extinsă asupra barurilor, trei ani mai târziu. La sfârşitul anului trecut, s-a decis să nu se poată fuma la o distanţă mai mică de aproximativ zece metri faţă de intrarea oricărei clădiri publice. Planul lui Arnold a supărat însă organizaţiile de combatere a fumatului. Sute de persoane s-au adunat în faţa clădirii Capitoliului din Sacramento în cursul weekendului, pentru a protesta faţă planurile sale. Ei au adus fotografii cu personalităţi despre care se ştie că şi-au pierdut viaţa din cauza fumatului, printre aceştia numărându-se actori şi politicieni. Şi alte staruri au făcut obiectul unor campanii antifumat, printre acestea numărându-se Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas.