Servire la nivel de stele Michelin - Rezervări pentru mese într-o capsulă la marginea spațiului
O companie franceză face rezervări pentru mese la nivel de stele Michelin într-o capsulă aflată la marginea spațiului. Primele zboruri ar trebui să aibă loc la sfârșitul anului viitor, potrivit CNN.
Compania de turism spațial Zephalto, fondată de Vincent Farret d'Astiès, vinde „bilete de pre-rezervare” pentru viitoarele călătorii într-o capsulă presurizată, denumită Celeste, atașată la un balon stratosferic. Această capsulă va urca la o altitudine de 25 de kilometri, permițând oaspeților să admire curbura Pământului. În timpul călătoriei, turiștii vor fi serviți cu stil. Ei vor primi mese de lux, de nivelul celor oferite la restaurantele cu stele Michelin de pe Pământ. Biletele de pre-rezervare se vând la prețul de 10.000 de euro și le oferă cumpărătorilor șansa de a-și rezerva un loc în momentul în care tichetele finale vor fi puse în vânzare. În total, o călătorie pe Celeste va costa 120.000 de euro. Zephalto a declarat pentru CNN Travel că locurile de la primele zboruri de la sfârșitul anului 2024 până la mijlocul anului 2025 au fost deja ocupate, iar acum se vând locuri de pre-rezervare pentru jumătatea anului 2025 și mai târziu. Celeste promite să transporte șase pasageri și doi piloți la altitudine maximă în doar 90 de minute. Capsula va pluti deasupra Pământului timp de trei ore, timp suficient pentru a savura mai multe feluri de mâncare și câteva pahare de vin.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.