Fostul președinte american Barack Obama și soția sa Michelle au achiziționat pentru 8,1 milioane de dolari locuința luxoasă de la Washington în care stăteau cu chirie de la plecarea lor de la Casa Albă, a relatat miercuri cotidianul Washington Post.

 

Casa de circa 800 de metri pătrați este situată într-un cartier liniștit și luxos, Kalorama, unde locuiesc de asemenea cea mai cunoscută fiică a lui Donald Trump, Ivanka, și soțul acesteia, Jared Kushner. Fostul președinte democrat și soția sa au spus că intenționează să rămână în capitala federală americană timp de cel puțin doi ani, perioadă în care fiica lor cea mică, Sasha, termină liceul. „Prin urmare, era logic pentru ei să achiziționeze o casă decât să continue să stea cu chirie”, a justificat purtătorul de cuvânt al lui Obama într-un comunicat citat de Washington Post. Soții Obama vor rămâne cele mai cunoscute celebrități din Kalorama, alături de numeroase alte personalități, precum șeful diplomației americane Rex Tillerson, a cărui avere strânsă ca șef al ExxonMobil i-a permis să își achiziționeze o locuință de 5,6 milioane de dolari. Jeff Bezos, care conduce Amazon și Washington Post, are de asemenea, în apropiere, o proprietate de 2.500 de metri pătrați, cumpărată cu 23 de milioane de dolari. Printre alți foști locatari ai Casei Albe, situată la 3 kilometri, care au trăit în Kalorama se numără Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt și Herbert Hoover.

În ceea ce îi privește pe soții Obama, care au mers din ianuarie în diferite destinații exotice frecventate de miliardari, ei dispun de venituri confortabile. Fostul președinte și soția sa au încheiat un contract record cu editura Penguin Random House, care prevede apariția unei cărți a fiecăruia dintre ei, pentru o sumă de peste 60 de milioane de dolari. Obama a negociat de asemenea să susțină un discurs în cadrul unei conferințe organizate de o mare bancă de investiții de pe Wall Street pentru o sumă de 400.000 de dolari.