Festivalul Sziget din Budapesta are toate șansele să depășească anul acesta performanța din 2016, când peste jumătate de milion de persoane din întreaga lume au fost prezente pe "Insula libertății", aducându-i pe scenă pe cei mai în vogă artiști ai momentului, care acoperă toate genurile muzicale.

 

Principalele vedete care vor urca pe scenă sunt Kendrick Lamar, câștigător al premiului Pulitzer, Lana Del Rey, Arctic Monkeys și Mumford and Sons. În acest sens, bugetul total al festivalului Sziget a crescut cu aproximativ 12% față de anul trecut și este de așteptat să fie de aproximativ 8,6 miliarde de forinți (27,7 milioane de euro), potrivit lui Tamás Kádár, organizator principal, și József Kardos, director de program. Lista invitaților nu este încă finalizată, organizatorii urmând să anunțe numele altor artiști de top care vor susține spectacole în cadrul festivalului.

Capul de afiș este rapperul american Kendrick Lamar, marele câștigător al premiilor Grammy de anul acesta. Lamar a primit numeroase distincții pe parcursul carierei sale, printre care și 12 premii Grammy, iar în anul 2016 revista Time l-a inclus în lista celor mai influenți 100 de oameni din lume. În 2018 albumul lui "Damn" a obținut premiul Pulitzer pentru muzică.

Lana Del Rey, pe numele adevărat Elizabeth Grant, a debutat în industria muzicală în 2010. Faima avea să vină însă doi ani mai târziu, când, cu o ortografie puțin schimbată a numelui, Del Rey revine cu albumul "Born to Die". După acest succes, au urmat albumele "Ultraviolence" (2014), "Honeymoon" (2015) și "Lust for Life" (2017). Două dintre albumele sale, "Paradise" și "Lust for Life", au fost nominalizate la premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal.

Arctic Monkeys este considerat unul dintre primele grupuri muzicale ce și-a câștigat faima pe Internet, specialiștii din domeniul muzical fiind de părere că ei reprezintă o posibilă schimbare în modul în care noile trupe sunt promovate și comercializate. Formația a câștigat până acum șapte premii Brit, inclusiv pentru "cel mai bun grup britanic" și "cel mai bun album britanic" și a fost nominalizată de două ori la premiile Grammy. De asemenea, formația a câștigat Mercury Prize în 2006 pentru cel mai bun album de debut, primind alte două nominalizări în 2007 și 2013. Arctic Monkeys a luat o pauză de doi ani între 2014 și 2016, dar s-au reunit în 2017 pentru a lucra la un nou album ce urmează a fi lansat mai 2018.

Datorită numelor mari ce vor fi prezente în acest an, interesul manifestat pentru festival este deosebit mare, iar biletele se vând mai repede decât anul trecut, astfel că abonamentele pentru 5 zile sunt deja epuizate. Organizatorii estimează că în curând şi abonamentele de 3 zile vor fi "sold-out".

În ceea ce privește moto-ul Sziget (Love Revolution - Revoluția iubirii), Tamás Kádár a spus că au făcut o previziune cu privire la problemele pe care Sziget le-a abordat de 25 de ani. Aceasta include libertatea sexuală și religioasă, libertatea de exprimare și opoziția față de excludere și prejudecăți - şi vor continua să susţină aceste principii şi în următorii 25 de ani.

Singura trupă românească ce participă la Sziget în acest an e Satra Benz care va concerta pe scena Europe.

Anul acesta vom avea parte de un Elrow "End Show" în data de 14 august, dupa concertul Arctic Monkeys la scena mare.