Tăbliţă de lut conţinând un fragment din Epopeea lui Ghilgameş - O bijuterie antică restituită
Restituită de Statele Unite, o tăbliţă de lut conţinând fragmente din „Epopeea lui Ghilgameş", bijuterie a culturii mesopotamiene cu o vechime de 3.500 de ani, a fost expusă marţi în Irak.
Artefactul nepreţuit a fost expus în faţa reprezentanţilor unor companii mass-media, pentru care autorităţile irakiene au declarat că retrocedarea acestui artefact reprezintă „o victorie" obţinută împotriva celor care „au furat istoria ţării", informează AFP.
Tăbliţa de lut, pe care sunt gravate caractere cuneiforme, ar fi fost furată dintr-un sit arheologic sau dintr-un muzeu irakian în 1991, în timpul Primului Război din Golf, declanşat după invadarea statului Kuweit.
Artefactul conţine fragmente din „Epopeea lui Ghilgameş", considerată una dintre cele mai vechi opere literare ale umanităţii şi care narează aventurile unui puternic rege din Mesopotamia, aflat în căutarea nemuririi.
Marţi, într-o conferinţă de presă organizată la Bagdad, ministrul irakian de Externe i-a înmânat ministrului Culturii trei artefacte restituite de Statele Unite şi Marea Britanie: tăbliţa lui Ghilgameş, o sculptură sumeriană simbolizând un cap de berbec şi o tăbliţă sumeriană.
Tăbliţa lui Ghilgameş „este un obiect de o mare importanţă, pentru că este unul dintre cele mai vechi texte literare din istoria Irakului", a declarat ministrul Culturii şi Antichităţilor, Hassan Nazem.
În aceeaşi conferinţă de presă, el a subliniat „mesajul transmis tuturor celor care fac contrabandă cu antichităţile noastre şi care le vând apoi la licitaţii internaţionale: în final, soarta acestor operaţiuni este restituirea artefactelor".
Într-un singur an, Irakul a recuperat aproape 18.000 de artefacte, inclusiv 17.899 de obiecte vechi de circa 4.000 de ani care i-au fost restituite de Statele Unite în vara acestui an.
„Această zi reprezintă o victorie în faţa tentativelor disperate ale celor care încearcă să fure marea noastră istorie şi civilizaţia noastră străveche", a declarat marţi şeful diplomaţiei irakiene, Fouad Hussein.
Tableta lui Ghilgameş a reapărut în Marea Britanie în 2001. Un comerciant de artă american a cumpărat-o în 2003 de la o familie iordaniană stabilită la Londra. Apoi, el expediat-o în Statele Unite fără să precizeze la vamă natura coletului şi a vândut-o unor anticari în 2007 contra sumei de 50.000 de dolari, odată cu un fals certificat de origine.
Artefactul a fost revândut în 2014 cu 1,67 milioane de dolari proprietarilor Muzeului Bibliei din Washington. În 2017, un conservator al muzeului a devenit îngrijorat din cauza provenienţei tabletei, considerând că documentele furnizate în timpul achiziţiei erau incomplete, fapt care a dus la confiscarea artefactului în 2019.
Irakul se confruntă de mai multe decenii cu furturi ale antichităţilor sale, mai ales după invazia americană din 2003 şi după pătrunderea pe teritoriul său a jihadiştilor din gruparea Stat Islamic, zece ani mai târziu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.