Noi temeri legate de starea de sănătate a Papei Ioan Paul al II-lea au survenit, joi, după ce acesta nu a reuşit să-şi citească până la capăt discursul la sosirea în Slovacia, unde efectuează o vizită de patru zile, transmite Sky News online. În vârstă de 83 de ani, Papa părea foarte obosit la sosirea în Slovacia şi nu a reuşit să citească decât primele propoziţii din discursul pe care intenţiona să-l ţină la aeroport. Un preot slovac a continuat să citească discursul în locul suveranului pontif. După câteva minute de odihnă, Papa a putut să reia lectura. În trecut, Papa a apelat la alţi preoţi pentru a citi pasaje mai dificile din discursurile sale, dar de data aceasta faptul pare să fi fost cauzat de oboseală, apreciază Sky News.