În anul 2000, când fondatorul Barcelona Segway Glides, Edgar Torras, a început să efectueze tururi cu ghid prin Barcelona, localnicii i-au mulțumit pentru că aduce turiști, însă 17 ani mai târziu au început să arunce cu ouă în vizitatori, iar municipalitatea i-a restricționat traseul pentru a evita supraaglomerarea centrului istoric, transmite Bloomberg.

 

„Brusc suntem văzuți ca un inamic”, a declarat Torras. Unii spanioli încep să vadă turiștii străini mai degrabă ca o povară decât ca o binefacere economică, iar reacțiile ostile se semnalează în Barcelona și alte destinații turistice populare. Luna trecută tineri mascați au atacat un autobuz turistic în Barcelona, iar ieri a fost organizat un protest împotriva vizitatorilor în orașul basc San Sebastian.

În condițiile în care Spania este a treia destinație turistică mondială, după Franța și SUA, guvernul de la Madrid este îngrijorat că aceste tensiuni au putea să îi afecteze statutul. Sectorul turistic este responsabil pentru 13% din locurile de muncă din Spania, iar numărul vizitatorilor străini ar urma să crească cu aproape 12% în acest an, până la cifra record de 84 de milioane, susțin analiștii de la CaixaBank SA.

„Acesta este unul dintre sectoarele care susține economia noastră în prezent și trebuie să avem grijă de el și să îl sprijinim”, a susținut, luna aceasta, premierul Mariano Rajoy.

Cu toate acestea, în data de 12 august, aproximativ 200 de localnici din cartierul Barceloneta au protestat pe plajă față de proliferarea apartamentelor pentru turiști. Aceasta după ce, luna trecută, un grup de tineri a atacat un autobuz turistic din Barcelona, spărgându-i cauciucurile și acoperindu-l cu graffiti.

Localnicii sunt nemulțumiți de grupurile de turiști care aglomerează străzile din centrul orașului și uneori au un comportament antisocial. Barcelona a început o campanie de combatere a închirierilor ilegale de locuințe pentru turiști, care în opinia localnicilor sunt de vină pentru creșterea numărului de vizitatori.

Cu toate acestea, prognozele arată că numărul de turiști va continua să crească grație numărului de nave de croazieră.

Potrivit datelor Ministerului Lucrărilor Publice, aproximativ 3,6 milioane de pasageri de pe navele de croazieră au debarcat în porturile din Spania în prima jumătate a acestui an, dublu față de cifră din urmă cu un deceniu.

În replică, pe lângă scurtarea traseelor pentru tururile ghidate efectuate de către compania Barcelona Segway Glides, primarul din Barcelona, Ada Colau, a interzis deschiderea de noi hoteluri în centrul orașului și a demarat o campanie împotriva închirierilor fără autorizație de camere prin platforme precum Airbnb Inc.

Pentru Edgar Torras, aceste ultime restricții sunt o lovitură pentru afacerea sa, după ce anul trecut municipalitatea i-a interzis să mai facă tururi ghidate pe plaja din Barcelona.

În mod normal, Torras conduce în fiecare zi două tururi de trei ore pentru șase persoane care plătesc 70 de euro fiecare pentru a vizita Cartierul gotic, zona Ramblas și vechiul port. Torras depinde de afacerile din timpul verii pentru a depăși sezonul de iarnă.