Castelul medieval și cătunul Serravalle, situat la jumătatea distanței dintre orașele Modena și Bologna, în regiunea Emilia Romagna din nordul Italiei, este scos la vânzare pentru 1,9 milioane de euro.

Amplasat pe dealuri verzi, castelul se vinde cu o parte din satul care poartă același nume. Castelul are fortificația veche originală, pe 1.800 de metri pătrați, la o altitudine de 400 de metri. De asemenea, castelul este locuibil, dotat cu încălzire, însă are nevoie de câteva reparații minime. Prețul este negociabil, transmite CNN.

Proprietatea cuprinde castelul maiestuos, un palat de trei niveluri din secolul al XVIII-lea, numit Palazzo Boccadiferro, unde locuiesc ocazional actualii proprietari, o cabană de vânătoare cu magazie de lemne, un turn de observație cu patru etaje, o pasarelă panoramică uimitoare și un parc luxuriant de 14.000 de metri pătrați.

„Nu numai că este foarte convenabilă, aproximativ până la 1.000 de euro pe metru pătrat, dar are un potențial enorm atât ca refugiu privat și liniștit în care să te deconectezi, cât și ca investiție pentru a o transforma într-o stațiune", a declarat pentru CNN Paolo Giacopini de la agenția imobiliară care se ocupă de vânzare.

„Farmecul și panorama sunt inegalabile, înconjurat de podgorii, într-o locație strategică între cele două orașe de top din Emilia Romagna, o regiune minunată care este adesea eclipsată, pe nedrept, de Toscana când vine vorba de castele și conace", spune acesta.

Acum, proprietatea bine întreținută este închiriată pentru evenimente private și conferințe, dar actualii proprietari, care doresc să rămână anonimi, nu mai fac față gestionării acestei proprietăți extinse. Ei locuiesc la castel în timpul lunilor de vară, spune Giacopini, așa că acesta este deja locuibil, cu încălzire, bucătărie, utilități, șeminee, mai multe dormitoare și băi. Cabana de vânătoare cu două etaje, construită ca o casă rurală, este, de asemenea, încălzită.

În timp ce castelul este imaculat conservat, alte părți ale proprietății, cum ar fi turnul de observație, construit în 1227 și modificat în 1523, ar putea necesita câteva reparații. Mobilier somptuos în stil renascentist, inclusiv tablouri, sunt, de asemenea, potențial de vânzare.

Având în vedere valoarea sa istorică și artistică, castelul se află sub supravegherea autorităților artistice regionale care au impus restricții asupra modificărilor structurale radicale, cum ar fi transformarea unei băi în dormitor sau invers. Totodată, un pasaj subteran secret leagă turnul de palat și a fost folosit cândva de gărzile care fugeau de atacurile inamice. Pasajul este răcoros vara, dar friguros iarna.

Serravalle este încărcat de istorie. Fortificația a fost timp de secole în centrul unor lupte teritoriale și bătălii împotriva invadatorilor și a fiefurilor vecine. Înainte de unificarea regatului Italiei în 1861, țara era împărțită în multe orașe-stat, sau comuni, fiecare luptând pentru supremație. În secolul al XII-lea, castelul a fost aspru disputat de Modena și Bologna pentru poziția sa militară strategică. În acele vremuri, un castel era un mic „microcosmos” militar care proteja o mare porțiune de pământ, fermieri și chiriași. Fortificația, construită pe cenușa unui vechi avanpost militar roman numit Verabulum, a fost cucerită și distrusă de triburile lombarde în secolul al VIII-lea.

După ce a fost reconstruit, legenda spune că, în secolul al IX-lea, castelul l-a găzduit pe Carol cel Mare în drumul său spre Roma pentru a fi încoronat împărat. Deși este liniștită și pașnică, proprietatea nu este complet izolată. Satul are 40 de locuitori, o biserică, o tavernă tradițională și un muzeu al vinului care se concentrează pe viața rurală locală.

Mediafax