Un cuplu separat nu poate divorţa - Unde-i lege, nu-i tocmeală
Curtea Supremă britanică a decis săptămâna aceasta că o sexagenară va trebui să rămână căsătorită cu soţul ei, chiar dacă nu este mulţumită de căsnicie, o hotărâre judecătorească care a declanşat o luptă împotriva unei justiţii considerate „arhaice”.
Tini Owens, în vârstă de 68 de ani, căsătorită de 40 de ani cu Hugh Owens, în vârstă de 80 de ani, a părăsit domiciliul conjugal în 2015 şi a demarat procedurile de divorţ. Ea a explicat judecătorilor Curţii Supreme că mariajul lor a fost „fără dragoste” şi „distrus” din cauza atitudinii soţului ei. Dar soţul ei refuză să divorţeze şi a negat acuzaţiile formulate împotriva sa. Potrivit lui, căsnicia este „distrusă iremediabil” din vina soţiei sale care a avut o aventură şi care „se plictiseşte”. Cazul a fost trimis în faţa unui judecător pentru probleme de familie şi apoi în apel, iar în cele din urmă Curtea Supremă a decis miercuri: doamna Owens trebuie să rămână căsătorită cu domnul Owens.
Preşedintele Curţii a calificat cazul ca fiind „foarte tulburător”, dar a spus că nu este de datoria judecătorilor să „modifice legea”. „Rolul nostru este doar de a aplica legea pe care Parlamentul ne-a dat-o”.
În Anglia şi Ţara Galilor sunt posibile mai multe motive de divorţ, cum ar fi adulterul, „atitudinea nerezonabilă” sau un abandon. Dacă cuplul trăieşte separat de mai mult de doi ani, dar este de acord să divorţeze, procedura este posibilă. Pe de altă parte, dacă unul dintre ei refuză, celălalt trebuie să aştepte cinci ani pentru a putea divorţa. Prin urmare, dna Owens va trebui să mai aştepte doi ani. O asociaţie de avocaţi specializaţi în dreptul familiei, Rezolution, a fost mişcată de decizie, deplângând faptul că în secolul 21 este încă posibil să fii „prizonierul unei căsătorii”. Rezolution solicită guvernului să ia măsuri rapide pentru a pune capăt acestei situaţii.
Pentru avocatul lui Tini Owens, Simon Beccle, decizia „subliniază nevoia urgentă ca Parlamentul să modifice legea pentru a permite cuplurilor să divorţeze cu mai multă demnitate”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.