Urme de dinozauri cu o vechime de 100 de milioane de ani - Descoperire fascinantă în Texas
Seceta extremă din SUA seacă râurile în care apar lucruri neaşteptate. Urme aparținând dinozaurului Acrocanthosaurus, datând de peste 100 de milioane de ani, au fost descoperite în albia râului Paluxy din Texas.
Mai multe amprente de dinozaur Acrocanthosaurus au fost descoperite recent în parcul Dinosaur Valley din nord-vestul Texasului, în condițiile în care seceta extremă a făcut ca un râu care traversează centrul Texasului să se usuce aproape în întregime. Amprentele dinozaurului Acrocanthosaurus au fost descoperite în râul Paluxy, secat aproape în întregime. Creatura de 4,5 metri și șapte tone a trăit acolo acum mai bine de 113 milioane de ani, a confirmat parcul într-un e-mail pentru NBC News.
Condițiile de secetă au scos la iveală aproximativ 60 de amprente de dinozaur Acrocanthosaurus, a relatat BBC.
„Cele mai multe urme care au fost găsite recent, în diferite părți ale râului din parc, aparțin Acrocanthosaurus", a declarat un purtător de cuvânt al parcului, Stephanie Salinas Garcia, pentru CNN.
Urmele de Acrocanthosaurus nu mai fuseseră văzute din anul 2000, amprentele fiind ascunse sub straturi de apă și sedimente, deși vizitatorii pot vedea uneori alte urme de dinozauri în parc, în funcție de condițiile meteorologice, potrivit site-ului parcului.
De asemenea, au fost descoperite amprente de Sauroposeidon, o creatură de 66 de metri care cântărea cândva aproximativ 48 de tone la maturitate. Experții cred că Acrocanthosaurus a vânat Sauroposeidon, explicând de ce amprentele lor au fost descoperite împreună.
Mai multe state din SUA se confruntă cu o secetă extremă, o consecință tot mai gravă a schimbărilor climatice. Scăderi ale nivelurilor de apă din principalele rezervoare de apă au determinat guvernul federal să intervină, restricționând consumul de apă în Arizona, Nevada și Mexic.
În Texas, aproape toate zonele din Lone Star se confruntă cu condiții de secetă severă, provocând secarea surselor de apă.
Scăderea nivelului apei a scos la iveală și alte descoperiri în afară de urmele de dinozauri. În lacul Mead, au fost descoperite rămășițe umane și o navă datând din Al Doilea Război Mondial.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.