Actorul Valentin Uritescu va primi premiul pentru întreaga activitate la cea de-a XI-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 21 martie, la Teatrul Național din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, luni, Agerpres.

Cu o experiență de peste 50 de ani în teatru și film, Valentin Uritescu, născut pe 4 iunie 1941, comuna Vinerea, județul Alba, a dat viață unor nenumărate roluri secundare, pe cât de diversificate, pe atât de ofertante precum Sergentul Șaptefrați din serialul TV „Lumini și umbre” semnat de Andrei Blaier, personaj continuat ulterior în „Noi, cei din linia întâi” în regia lui Sergiu Nicolaescu, Vasile din „Concurs” (regia Dan Pița), Dr. Marcu în „Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Șerban Marinescu). După două examene la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică trecute cu succes, dar nefructificate din cauza unor conjuncturi nefavorabile, Valentin Uritescu este remarcat de Liviu Ciulei la concursul de la Teatrul Bulandra.

Absolvent al promoției 1963 (clasa Constantin Moruzan) a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, Uritescu alege scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, pentru ca după cinci ani să se angajeze la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Chemat de Sandu Lazăr și Ion Cojar în mijlocul trupei, Uritescu declară etapa celor 13 ani (1968 — 1981) drept „cea mai importantă perioadă a vieții sale”, menționează sursa citată.

Rolul lui Giles Overreach din spectacolul „Răfuiala” de Philip Massinger îi aduce premiul special al juriului la Festivalul Tineretului (1978).

Valentin Uritescu a avut o intensă activitate teatrală în spectacolele de pe scena Bulandra: „Luna dezmoșteniților” de Eugene O'Neill, „Cabala bigoților” de Mihail Bulgakov, „A treia țeapă” de Marin Sorescu, „Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu, „Tartuffe” de Moliere, dar și în piesele montate la Naționalul bucureștean: „Avram Iancu” de Lucian Blaga, „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, „Livada de vișini” de A. P. Cehov, „Numele trandafirului” de Umberto Eco, „Nunta lui Krecinski”, „Take, Ianke și Cadîr”, „Crimă pentru pământ” sau „Patimile Sfântului Tommaso D'Aquino”. În 2011, Valentin Uritescu a debutat în lumea literară cu volumul autobiografic „Așa sunt eu, prost!”, iar doi ani mai târziu continuă cu „Să ai grijă de cel bun din tine”, cartea de amintiri dedicată tatălui său, ambele apărute la Editura Humanitas. În 2016, artistul a lansat și volumul „Bântuit de viețile altora”, memorii apărute la Editura Ars Docendi. Gala Premiilor Gopo 2017 — ediția a XI-a este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Babel Communications, iar parteneri sunt Centrul Național al Cinematografiei, Teatrul Național, Ministerul Culturii.