Vapori de apă au fost descoperiți pe Europa, unul dintre sateliţii naturali ai planetei Jupiter, au anunțat într-un comunicat specialiști ai NASA.  Specialiştii sunt de părere că acest corp ceresc ar putea fi cel mai potrivit pentru căutarea unor indicii privind formele de viață extraterestre.

În Sistemul nostru Solar există mai mulți sateliți care conţin apă sub suprafeţele lor, precum Enceladus, al planetei Saturn, cu izvoare calde sub scoarţa sa acoperită cu gheaţă, Ganymede, Callisto și Europa ale lui Jupiter. Al patrulea ca mărime dintre sateliţii lui Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, Europa este acoperit cu o scoarţă de gheaţă, sub care ar putea să se afle un ocean intern de apă lichidă. Oamenii de ştiinţă consideră că, din acest motiv, satelitul ar putea să găzduiască forme de viaţă, potrivit cnet.com.

O echipă de cercetători de la NASA a examinat satelitul Europa cu ajutorul Observatorului W. M. Keck Observatory din Hawaii. Specialiștii au descoperit vapori de apă generați o singură dată pe parcursul a 17 zile de observații, dar această dovadă a fost suficientă.

„Au detectat suficientă apă ieșind din scoarța Europei (2.360 de kilograme pe secundă) pentru a umple un bazin olimpic în câteva minute”, potrivit comunicatului NASA.

Agenția spațială americană pănuiește să trimită o misiune de explorare a satelitului, Europa Clipper, la mijlocul anilor 2020.

„Suntem pe punctul de a explora ceea ce ar putea fi cel mai potrivit loc din Sistemul nostru Solar pentru a căuta forme de viață extraterestre”, potrivit aceleiași surse.