Democrat-liberalul Octavian Bot, aspirant la un loc în Camera Deputaţilor, a declarat că dacă românii din Oradea nu au grijă cui oferă voturile, acestea ar putea să se risipească, dând câştig de cauză candidaţilor UDMR. "Colegiile din Oradea au o particularitate deosebită faţă de cele din judeţ, datorită numărului mare al populaţiei maghiare. Românii din Oradea ar putea avea foarte multe surprize. Dacă voturile nu sunt gândite bine, acestea se risipesc", a afirmat Bot, adăugând că, în aceste condiţii, mandatul ar putea fi adjudecat de reprezenanţi ai UDMR, chiar dacă aceştia ar fi doar pe locul trei în preferinţele electoratului care se va prezenta la urne. Octavian Bot va candida în colegiul IX Oradea Centru-Est.