Atacurile lansate de preşedintele Băsescu la adresa sistemului de învăţământ reprezintă o lovitură politică abilă dată chiar înainte de începerea Bacalaureatului, care are toate şansele ca prin modul său de desfăşurare cu care ne-a obişnuit în ultimii ani, să confirme criticile prezidenţiale. Câţi tâmpiţi vor mai ieşi, rămâne de văzut. Însă atunci când preşedintele semnalează pericolul înmulţirii filozofilor, în dauna tinichigiilor, ospătarilor şi mecanicilor ne trezim brusc din tâmpenie.

Într-adevăr în România lipsa meseriilor este una acută. Dar de ce? Oare nu din cauză că industria ţării este în stadiu de nefuncţionare. Cum să apară meseriaşii, dacă nu există industrie care să producă. Unde să lucreze ei? Probabil la căpşuni, acolo unde au devenit colegi cu filozofii. Pentru asta a produs şcoala românească tâmpiţi, ca să meargă pe post de căpşunari în Spania. Într-adevăr, mare tâmpit trebuie să fii ca să plăteşti taxe statului pentru facultate şi masterat, ca apoi să te duci să-ţi recuperezi banii muncind pe rupte la cules de fructe exotice, ba chiar mai mult ajutând din nou statul trimiţând bani în ţară.
Pe de altă parte, sigur că există o inflaţie de diplome. Mai nou toată lumea are masterat, iar la cât de accesibil începe să devină doctoratul se pare că nu vom avea toate străzile cu nume de doctori, ci cu locatari doctori. Azi, a avea doar licenţa, în contextul atâtor absolvenţi de masterat e ca şi cum erai pe vremuri doar cu liceul la bază. Ei bine, toate aceste studii peste studii aduc imense sume de bani la buget din taxele colectate. Sistemul universitar a devenit o adevărată firmă pe profit, iar isteria CV-ului cât mai împănat de studii, care face de multe ori diferenţierea în ochii angajatorului, alimentează din plin punga universităţilor. De unde se poate deduce că statului îi convine ca universităţile să producă această inflaţie intelectuală.
În ceea ce priveşte meseriile, pe lângă faptul că nu mai există un câmp al muncii larg şi adecvat pentru a putea fi absorbite, acestea n-ar fi încurajate şi din alt motiv. Şcolile de meserii n-ar aduce nici pe departe atâţia bani din taxe de şcolarizare, mai ales că de regulă cei care se îndreaptă spre ele provin din familii sărace.
Revenind la îngrijorarea preşedintelui privind abundenţa de filozofi, aici putem detecta subconştientul comunistoid al celui care tocmai a condamnat comunismul spre extazul prietenilor săi, filozofii anticomunişti. De fapt, pe preşedinte îl deranjează că sunt tot mai mulţi cei care au opinii, tot mai mulţi analişti şi ar prefera ori o tăcere filozofică plină de mister, gen Lucian Blaga, ori zgomotul strungului sau bătaia ciocanului care să îndrepte secera. Aceasta este mai degrabă nemulţumirea preşedintelui, nicidecum o aversiune faţă de filozofi. Ar fi şi culmea să fie aşa, mai ales în contextul în care prietenia dintre filozofi şi şeful statului pare a fi atât de solidă, încât l-ar fi făcut invidios şi pe Platon, al cărui model de cetate ideală propunea filozofii drept conducători. La noi nu sunt conducători, ci sunt pe lângă conducători, ba unii stau chiar sub, mai ceva ca puii sub cloşcă.

Oricum, o anumită distincţie trebuie făcută şi între absolvenţii ce au devenit ulterior filozofi căpşunari şi cei care au ajuns europarlamentari. Un lucru e clar, primii au plătit ca tâmpiţii taxe de şcolarizare pentru a fi şomeri în România, iar ceilalţi, în virtutea nepotismului, au demonstrat că pot fi orice.