(M)ucenici la cabinetul senatorial
Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, a anunţat că 37 de tineri s-au înscris în programul de stagii de practică la cabinetul său senatorial. Potrivit acestuia, pentru cele trei locuri disponibile vor concura 23 de fete şi 14 băieţi cu vârste cuprinse în 20 şi 32 de ani.
Majoritatea celor înscrişi sunt studenţi sau absolvenţi ai facultăţilor de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice, dar printre candidaţi se numără şi absolvenţi de Ştiinţe Economice, Drept sau Protecţia Mediului. "Numărul ridicat de candidaţi înscrişi în program nu poate decât să mă bucure. Înseamnă că proiectul nostru este apreciat de către tineri şi a întâlnit aşteptările acestora. Sunt convins că la finalul procedurii de selecţie vom putea găsi oameni valoroşi şi motivaţi cu care să putem colabora şi care să beneficieze astfel de o experienţă profesională utilă", a declarat senatorul Ioan Mang. Admiterea în Programul de Stagii de practică se va realiza pe baza unui concurs ce include o probă scrisă şi un interviu. Proba scrisă are loc azi, 10 martie, iar interviul se va desfăşura mâine, 11 martie, la sediul PSD Bihor. Rezultatele finale şi numele candidaţilor selectaţi vor fi anunţate în cursul zilei de luni, 14 martie. Persoanele selectate vor activa în cadrul cabinetului senatorului Ioan Mang în regim part-time până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare. La sfârşitul perioadei de stagiu, în urma evaluării activităţii, există posibilitatea oferirii unui contract pe perioadă nedeterminată pentru stagiara/stagiarul cu cele mai bune rezultate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.