Managerul Spitalului Municipal, Gheorghe Carp, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la PNL, că, deşi viceprimarul Mihai Groza s-a lăudat cu banii investiţi de municipalitate în spitalul pe care îl conduce, raportul dintre sumele venite de la Consiliul Local şi cele provenie de la bugetul de stat, din veniturile proprii şi din sponsorizări în perioada 2004-2007 este net în favoarea acestora din urmă. "În total, în aceşti ani, Primăria a alocat 2,9 milioane lei, de la bugetul de stat am primit 12,5 milioane lei, din veniturile proprii am avut 1,48 milioane de lei, iar din sponsorizări am primit 3,94 milioane lei. Ar fi fost nevoie de 25 de ani pentru a face modernizările pe care le-am făcut până acum dacă ne bazam doar pe sprijinul Primăriei", a declarat Carp, adăugând că sumele de la bugetul de stat ar fi trebuit, în mod normal, să fie mult mai mari, având în vedere că toate chiriile percepute pentru spaţii sunt încasate de Primărie, iar curtea Spitalului a fost redusă pentru a putea face loc unor investiţii ale municipalităţii. "Policlinica de lângă Spital ne-a fost luată de Primărie şi vândută. Trebuia să ne dea măcar jumătate din suma primită", a mai menţionat Gheorghe Carp.