Preşedintele PNL Oradea, Lucia Varga, a acuzat candidaţii la fotoliile de primari şi la preşedinţia Consiliului Judeţean că îşi arogă meritele introducerii apei şi canalizării în judeţ, în condiţiile în care, în anul 2005, când aceasta a ajuns la Ministerul Mediului, nu era depus niciun proiect din judeţul Bihor. Lucia Varga a precizat că, în perioada de când se află la Ministerul Mediului, în judeţul Bihor au fost demarate proiecte de introducere a reţelelor de apă potabilă şi canalizare în valoare totală de 146 milioane euro. Aceasta a mai precizat că în 2005 a pregătit un proiect şi pentru Zona Metropolitană Oradea, însă Primăria orădeană a afirmat că ZMO nu reprezintă o prioritate. "Singurul aport al Consiliului Judeţean la aceste finanţări a fost acordarea unei părţi din cofinanţare, dar 85% din fonduri provin de la Ministerul Mediului. Acum toţi susţin că au făcut apă şi canalizare. PD-L chiar şi-a trecut şi pe pliante acest lucru", a declarat Varga.