"Suntem hotărâţi să continuăm lustraţia în sânul Bisericii!"
Episcopul Tokes Laszlo a anunţat, ieri, că Biserica reformată este hotărâtă să continue lustraţia în sânul Bisericii, adăugând că nu se poate vorbi de o adevărată schimbare de regim până nu se descoperă realităţile comunismului, iar victimele lui nu sunt achitate. "Principiul nostru e pocăinţa celor care au fost colaboratori ai Securităţii. Iertarea lor este importantă, ştiut fiind faptul că, la acea vreme, foarte mulţi preoţi au fost siliţi să fie informatori", a spus Tokes. Episcopul s-a declarat împotriva amendamentului la legea privind CNSAS, care restricţionează atribuţiile acestuia, propunând ca Biserica să fie scutită de lustraţie, deoarece serveşte doar unor interese de partid, mai ales că se apropie alegerile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.