45 de persoane au votat de două ori în Bihor
Lidera Organizaţiei de Femei a PDL Bihor, Adelina Coste, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în urma verificării, de către democrat-liberali, a listelor suplimentare de la referendumul din 29 iulie au fost identificate, în judeţul Bihor, 45 de persoane care au votat de două ori.
Adelina Coste a afirmat că PDL efectuează, la nivel central, o verificare a listelor suplimentare pentru a identifica persoanele care au votat de mai multe ori la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. "În urma referendumului, am făcut o centralizare a listelor suplimentare. Potrivit rezultatelor parţiale, în judeţul Bihor au fost identificate 45 de persoane care au votat de două ori. Ponderea cea mai mare a fost în comuna Tinca, unde au votat dublu 42 de persoane", a menţionat preşedinta OF PDL Bihor. Aceasta a adăugat că celelalte voturi multiple au fost descoperite la Sânmartin (la două secţii de votare) şi Cheresig. Potrivit Adeline Coste, centralizarea s-a putut face doar de la secţiile de votare care au permis reprezentanţilor PDL să copieze listele suplimentare. Coste a precizat că au fost secţii de votare unde nu s-a permis copierea listelor sau unde reprezentanţilor PDL li s-au dat listele suplimentare fără CNP-uri.
Cunosc un caz de abuz în cercetarea de către procurori a unui votant în vârstă de peste 80 de ani.Votase o singură dată.Dacă o persoană declară că a votat, ce rol are întrebarea a cui e semnătura din listă? Aici s-a stins democrația în România și este o acțiune inimaginabilă.Nu cred de existența unor persoane care au votat de două ori.În Tinca sunt mulți romi și au mulți același nume.Dezinformarea este armă de luptă pentru PDL.